Primul transfer!

După emoțiile aproape infinite ale promovării în Liga 3, ultimele săptămâni s-au conturat într-o birocrație, la fel de infinită, pentru depunerea tuturor actelor necesare, respectiv a garanțiilor financiare în vederea participării în eșalonul superior.

Cum familia CAO este una dispusă la efort și voluntariat, planul sportiv nu a fost omis, astfel că primele mutări au început să prindă contur, atât la capitolul veniri, cât și la capitolul plecări. După despărțirea de căpitanul formației noastre, Andrei Haș, iată că a venit vremea să anunțăm și o primă înregimentare în cadrul echipei.

Astfel, Club Atletic Oradea 1910 are plăcerea să anunțe că, începând de astăzi, 2 septembrie 2020, pentru o perioadă de 2 ani, Cosmin Verdeș este „atletic” cu acte în regulă.

Cosmin Ioan Verdeș (n. 28 decembrie 1989, la Oradea), este un portar bine cunoscut la nivelul județului Bihor, acesta activând de-a lungul carierei sale între buturile mai multor echipe din zona metropolitană a municipiului reședință de județ. Impunătorul goalkeeper orădean a evoluat la nivelul eșaloanelor 2, 3 și 4, demonstrând până acum că poate fi un pilon de bază al defensivelor bihorene.

Verdeș s-a remarcat pentru prima dată ca un tânăr și talentat portar, la Viitorul Borș, pe la începutul anilor 2010, apoi în 2012 ajungând în formația Crișului Sântandrei, participantă la acea vreme în faza națională a Cupei României, o trupă redutabilă pregătită de fostul fotbalist al FC Bihor, Ciprian Dianu. Din 2014 a fost remarcat de antrenorul actual al CAO, Florin Farcaș, care l-a dorit imperios la CSC Sânmartin, pentru a sigila buturile formației de lângă Băile Felix. Cu CSC-ul a cucerit cupa și campionatul la nivelul județului Bihor, evoluând apoi constant la nivelul Ligii a 3-a, timp de un sezon.

Deși CSC-ul nu a rezistat la nivelul eșalonului terț, Cosmin Verdeș a rămas, betonând însă defensiva vecinei Luceafărul Oradea, până în iarna lui 2016, când s-a transferat în Liga 3 maghiară, la Cigánd SE. După o scurtă aventură în Ungaria, Cosmin a revenit la Luceafărul, acum echipă de Liga a 2-a, fiind ulterior împrumutat însă, la CSC Paleu. După perioada petrecută la Paleu, a urmat un sezon la Unirea Livada, apoi alte două la echipa unde se remarcase, Viitorul Borș.

Deși vicecampioana Bihorului, Viitorul Borș, a avut abia a 4-a defensivă, Cosmin Verdeș a fost de departe unul dintre oamenii de bază, experimentatul portar înregistrând 5 meciuri fără gol primit, al treilea goalkeeper ca randament la nivel județean.

Echipa Club Atletic Oradea 1910 îi urează un călduros „Bine ai venit!”, sperând într-o colaborare reușită, de lungă durată și fiind convinsă că acesta va apăra cu succes, de acum, culorile Oradiei.

Carte de vizită

Nume: Cosmin Ioan Verdeș

Locul și data nașterii: Oradea, 28.12.1989

Poziție: Portar

Echipe: Viitorul Borș (2010–2012), Crișul Sântandrei (2012–2013), CSC Sânmartin (2014–2015), Luceafărul Oradea (2015), Cigánd SE (2016), Luceafărul Oradea (2016), CSC Paleu (2016), Unirea Livada (2017–2018), Viitorul Borș (2018–2020), Club Atletic Oradea (2020–prezent)

Trofee: Liga IV Bihor: 2013–2014 (CSC Sânmartin), Cupa României faza județeană: 2013–2014 (CSC Sânmartin)

💚Forza CAO! Renaștem împreună! 110 ani❤️

@FOTO CAO 1910

OPEL WEST ORADEA SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

TOPSOUND, UPSCALE & VEL CARGO SUSTIN CAO!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy