Baza sportiva

De-a lungul timpului, Club Atletic Oradea și-a disputat meciurile considerate pe teren propriu în mai multe locuri. Dacă după înființarea din 1910, Stadionul Tineretului era numit “acasă”, ulterior echipa a ajuns pe Stadionul Municipal (actualul Iuliu Bodola), iar acum la Paleu, unde începând cu sezonul 2022/23 este “acasă”, pentru alb-verzi.

Baza Sportivă Paleu a fost construită între anii 2008 și 2009 și este localizată în satul Paleu, comuna Paleu, la N-E de municipiul Oradea, în cadrul Zonei Metropolitane Oradea. Aceasta beneficiază de trei terenuri, dintre care două au suprafață de iarbă, iar unul suprafață sintetică. Pe lângă terenurile de joc, baza sportivă mai cuprinde o tribună de 300 de locuri (poziționată lângă terenul 2 de iarbă) și o tribună de 100 de locuri (poziționată lângă terenul sintetic), dar și vestiare, pentru o bună organizare a meciurilor de fotbal, dar și a altor competiții sportive.

Baza Sportivă Paleu

Până în 2017, aici și-a disputat meciurile de pe teren propriu formația locală FC Paleu. Ajunsă într-un oarecare declin în ultimii ani, Baza Sportivă a avut parte de o reîmprospătare în 2022, prin eforturile comune ale Primăriei Paleu și ale Club Atletic Oradea, care au desfășurat lucrări de refacere a suprafeței de joc, de cosmetizare și completare a gardului împrejmuitor, respectiv a vestiarelor.