In memoriam, Nicolae Simatoc

La data de 1 mai 2020, Nicolae Simatoc, unul dintre cei mai proeminenți jucători români ai secolului al XX-lea, ar fi împlinit 100 de ani.

Născut în satul Grimăncăuți, actualmente pe teritoriul Republicii Moldova, Nicolae, fiul lui Axentie și a Anastasiei Simatoc, a plecat de mic copil de acasă, alegând drumul Timișoarei, în colț opus de țară. Din 1934 până în 1941, tânărul jucător de origine basarabeană a evoluat pentru Ripensia Timișoara, prima dată la tineret, apoi la seniori, ca din vara lui 1941 să se mute în capitală, la echipa industriașului Mociorniță, Carmen București.

Nicolae Simatoc a făcut o alegere cel puțin curajoasă în vara anului 1942, când opta pentru un transfer la Club Atletic Oradea (CAO), clubul nostru fiind cunoscut atunci  sub numele de Nagyváradi Atlétikai Club (NAC) și evoluând în prima ligă maghiară, Nemzeti Bajnokság I (NB I). Acest fapt s-a datorat Dictatului de la Viena din 30 August 1940, prin care Ardealul de Nord era cedat Ungariei horthyste (fasciste), CAO fiind atunci mutată din România în Ungaria.

Simatoc la CAO/ NAC (mijloc, primul de la stânga la dreapta)

Chiar dacă alegerea tânărului Simatoc poate părea astăzi aproape de neînțeles, la vremea respectivă un astfel de transfer însemna o șansă fotbalistică imensă pentru un tânăr jucător. Prima ligă maghiară era unul dintre cele mai vechi și de prestigiu campionate ale Europei, în top 5 la acea vreme, iar la CAO/ NAC, acesta a jucat alături de nume grele precum Iuliu Bodola, Iosif Petschovschi, Francisc Spielmann sau Gusztáv Juhász.

Cunoscut în această perioadă ca Miklós Szegedi, datorită regulilor de „cosmetizare” a tuturor numelor de origine non-maghiară, tânărul basarabean evoluează în 32 de partide, marcând 3 goluri, cucerind titlul de campion al Ungariei în 1944, la doar un an după ce își acontase, alături de echipă, titlul de vicecampion.

După un meci disputat la Budapesta, Nicolae Simatoc își cunoștea viitoarea soție, Etelka Stolárcsik, care provenea dintr-o veche familie nobiliară, purtând titulatura de „baroneasă”. În 1946, după terminarea războiului, CAO/ NAC revine în campionatul României, iar Simatoc optează pentru un transfer la Budapesta, semnând cu Vasas. Datorită epurărilor din Ungaria, a fost nevoit să părăsească această țară, ajungând să joace din nou pentru Carmen București, unde avea să fie coechipier cu viitorul mare antrenor Angelo Niculescu.

Simatoc la Inter

Între 1940 și 1946, Simatoc a bifat 8 prezențe pentru naționala României, dar perioada de după Al Doilea Război Mondiale era tulbure, moldovenii basarabeni de pe teritoriul României fiind deseori victimele rușilor și a regimului bolșevic instaurat în România, astfel că acesta alege să fugă în Italia, unde însă i se retrage cetățenia română, jucând ca apatrid pentru Inter Milano și Brescia Calcio. În perioada petrecută la Brescia s-a născut de altfel și unul dintre fiii săi.

În 1950, în urma unui turneu disputat în Spania este remarcat de FC Barcelona, cu care semnează imediat, apoi timp de două sezoane evoluând în 34 de partide, marcând 2 goluri și cucerind trofeul suprem al Spaniei, campionatul. A mai evoluat un sezon pentru Real Oviedo, agățându-și ghetele în cui la doar 33 de ani și activând ulterior ca antrenor pentru catalanii de la Lleida, Sabadell și ciprioții de la AEL Limassol.

Simatoc la Barcelona (rândul de jos, al doilea de la dreapta la stânga)

În 1963 se mută împreună cu familia în Australia, departe de zbuciumul unei Europe confuze din punct de vedere politic și social, continuând să mai antreneze diverse echipe până în 1972.

Nicolae Simatoc avea să părăsească această lume pe 2 Decembrie 1979, la doar 59 de ani, lăsând în urmă multă tristețe și regretul că, probabil, într-o perioadă a istoriei mai blândă, într-o Europă mai puțin zbuciumată, ar fi adăugat și mai multă strălucire carierei sale, oricum impresionante. De asemenea ar fi reprezentat cu mândrie drapelul tricolor, în numeroase alte ocazii, ducând (de ce nu?) naționala noastră spre o glorie timpurie.

Club Atletic Oradea își va arăta mereu recunoștința pentru ceea ce înseamnă numele Nicolae Simatoc în istoria fotbalului orădean și românesc. Pentru munca depusă de acesta în tricoul alb-verde, pentru dârzenia cu care a evoluat în tricoul galben al naționalei României.

PS. Fiul lui Nicolae Simatoc, Silvio, care locuiește actualmente la Barcelona, a promis că anul viitor, dacă totul va fi bine, ne va onora cu prezența la unul dintre meciurile alb-verzilor. Echipa Club Atletic Oradea îl așteaptă cu brațele deschise să se alăture familiei fotbalului orădean!

💚Forza CAO! Renaștem împreună! 110 ani❤️

@FOTO CAO 1910, ripensiatimisoara.ro, curentul.md, prosport.ro

OPEL WEST SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

LEMS, ENDLES & ERA PARK SUSTIN CAO!

2 Comments

  • Silvio Simatoc Posted May 4, 2020 5:20 pm

    Multumesc mult

  • Mihai P. Posted May 8, 2020 5:13 am

    Felicitări pentru articol, mă și gandeam că un asemenea nume de legendă merită cu prisosință amintit în memoria lui CAO. Este și o carte în memoria legendarului jucător: Nicolae Simatoc (1920-1979): legenda unui fotbalist basarabean de la “Ripensia” la FC Barcelona.

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy