Esports. CAO Esports se califica in cupele europene la debut

Primul sezon de Esports (campionat de fotbal virtual pe PS4) s-a încheiat cu obiectiv îndeplinit pentru Club Atletic Oradea. Băieții pregătiți de Cristian Ivanov și Cezar Bobe s-au clasat pe un bine meritat loc 5 în Liga 1, loc de UEFA Europa League, a doua cea mai prestigioasă competiție europeană.

Ar fi de menționat că, „alb-verzii” au încheiat sezonul cu o zestre de 49 de puncte, rezultatul unei linii de clasament ce adună 15 victorii, 4 rezultate de egalitate, dar și 7 înfrângeri. Mai buni decât ai noștri au fost cei de la Asalt Gaming (campioana en-titre), Zeal22 (11 trofee la activ), dar și două echipe sprijinite din lumea fotbalului real, Universitatea Cluj și SR Brașov.

În Cupa României, „atleticii” au trecut pe rând de Zone Crângași și Pandurii Târgu Jiu, pentru a fi opriți în semi-finală de campioana Asalt Gaming, după un 0-3 în deplasare, urmat de un egal alb pe malul Crișului Repede.

De asemenea, CAO a punctat decisiv și la capitolul jucători remarcați, reușind să-și aconteze nu mai puțin de trei trofee: gheata de aur (Andi Orlando – 17 goluri), mânușa de aur (Liviu Zaharia – 76 de intervenții salvatoare) și playmaker-ul sezonului (Liviu Beșleagă – 9 assist-uri și nu mai puțin de 37 de pase cheie).  Ar mai fi de menționat că apetitul pentru goluri, ia adus lui Andi Orlando și selecția în lotul național al României de Esports, pentru Euro 2020, pe această cale îi urăm mult succes și suntem alături de el, ca de altfel de toată selecționata tricoloră.

Putem spune așadar că favoriții noștri s-au bucurat de trei jucători în vârf de formă, și mai ales pe poziții cheie, dar rezultatele frumoase obținute de băieți au fost cu siguranță în principal datorate forței grupului. Și dacă tot veni vorba de echipă, să prezentăm și lotul Club Atletic Oradea Esports ce a reușit calificarea în cupele europene: Liviu „Zaha” Zaharia (portar) Puiu Matei, Maxim „Max” Gavrilița,  Alexandru Ianciu, Alex Popa, Viorel Puștiu, Ionuț Goilă, Andi „AndiTIME” Orlando, Adrian Farcaș, Liviu „Livinho” Beșleagă, Petru Lugojan, Ion „Heisenberg” Garștea, Theo Gabor și Stancu Mariussini; Antrenori-jucători Cezar Bobe & Cristian „Crysty” Ivanov; comentariul meciurilor asigurat de Ovy Dry.

Vă reamintim că în acest mod de FIFA se joacă 11 vs. 11, ca în realitate, așadar misiunea echipelor nu este deloc ușoară, iar băieții au dat dovadă de multă calitate și dăruire, vă mulțumim și la cât mai multe sezoane împreună!

Articol scris de Ionuț Șereș

PS. Pentru a vizualiza clasamentul final al Ligii I de Esports -> CLICK AICI

💚Forza CAO! #unitiCAOechipa❤️

@FOTO CAO 1910

EPOROTON SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

MARKFIN, SMARTMOB, VITAMINSTORE & REMONI SUSTIN CAO!

1 Comment

  • Cristian „Crysty” Ivanov Posted June 12, 2021 12:21 am

    Foarte frumos scris si multumim de tot sprijinul acordat!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy