Cronica. Un nou meci nebun la Rosia

🔴Unirea Roșia – CA Oradea💚 3–3 (1–3)
⚽Răzvan Bogdan 6′, Adrian Patrone 48′, Darius Pop 78′ (ag.) / Sergiu Ciocan 13′, 37′, Laurențiu Criste 44′

🗓️Data: 21 mai 2023
🕓Ora: 16:00
🏟️Stadion Unirea
⛅Vremea: Senin, 24°C
🏟️Teren: Bun, pe alocuri denivelat
⚽️Arbitri: Adrian Pop – Petru Irina și Daniel Leuca (toți din Oradea)
👀 Observator AJF: Octavian Birta (Oradea)

🔴Roșia: 1. Fl. Pup – 8. Ad. Sârb, 2. L. Tirla, 13. Rzv. Bogdan, 17. Al. Tipea (19. I. Oraș 15′) – 10. Ș. Ușvat (C), 24. A. Nistor – 22. A. Duma (18. Vl. Cornea 70′), 9. Ad. Patrone (3. Fl. Dumea 89′), 7. I. Moce – 14. Val. Burescu (4. L. Malița 46′)

🔄Rezerve neutilizate: 15. R. Moțiu, 16. Ct. Mândru, 20. Cr. Galea
🗣Antrenor: Ioan Oraș

💚CAO: 12. Rob. Bodea – 5. Vl. Naghi, 4. M. Abagiu, 14. Ov. Ienciu (C), 16. D. Pop – 22. Vl. Jiroș (9. R. Bodea 46′), 3. Vl. Spiridon (8. D. Farcaș 58′), 77. L. Criste – 11. N. Farcaș, 97. Á. Waritz (7. Rob. Pădurean 70′), 10. Sg. Ciocan

🔄Rezerve neutilizate: 1. Ct. Har – 2. Ad. Mal, 19. Sz. Kincses, 25. A. Morar
🗣Antrenor: Dragoș Căvășdan

Club Atletic Oradea a “reușit” o nouă remiză la trei pe terenul Unirii Roșia, după cea din toamnă. Dacă atunci amfitrionii au condus în trei rânduri pe tabela de marcaj, acum a venit rândul “alb-verzilor” să conducă, chiar la două goluri diferență, însă doar pentru a se vedea egalați pe final.

PRIMA REPRIZA. AVANTAJ PENTRU FAVORITI

Echipa din Depresiunea Beiușului (locul 4 în Play-Out, cu 17 puncte), a deschis scorul repede, la prima fază periculoasă (min. 6), corner executat de pe partea dreaptă de Adrian Sârb, iar Răzvan Bogdan a reluat cu capul decisiv, de pe 6 m, 1–0. CAO a dat o replică rapidă, Mario Abagiu și Ákos Waritz nereușind însă să înscrie din 2-3 m, la un corner marca Sergiu Ciocan (min. 10), apoi Noah Farcaș l-a întins pe Florin Pup, cu un șut bun din 10 m, lateral-dreapta (min. 11), dar tot fără succes pe tabelă. Ciocan avea să restabilească egalitatea în min. 13 cu un șut în vinclu, după ce Waritz i-a întors o minge în zona centrală a careului mare, 1–1.

Unirea a ieșit apoi din nou la atac, dar Ionuț Moce (min. 17 și 33) nu a nimerit spațiul porții, în replică, Ciocan trimițând și el alături (min. 30). În cele din urmă, tot golgheterul Sergiu Ciocan avea să puncteze pentru ai noștri (min. 37), după o cursă temerară (pornită de la Darius Pop) și încheiată cu o execuție de vârf autentic a decarului orădean, 1–2. În min. 42, Robert Bodea și-a salvat echipa cu un reflex de senzație, respingând de sub transversală șutul lui Adrian Patrone, iar două minute mai târziu, în loc de 2–2, s-a făcut 1–3, după o minge întoarsă în careu de Noah Farcaș și o reluare frumoasă la colțul lung, autor Laurențiu Criste.

REPRIZA SECUNDĂ. GAZDELE ARATA SPIRIT DE LUPTA

“Atleticii” au început cum nu se putea mai prost partea a doua, tânărul goalkeeper Robert Bodea respingând total aiurea o centrare pe 6 m, direct în capul insistentului Adrian Patrone, mingea ricoșând din acesta (involuntar) în plasă, 2–3 (min. 48). Liderul play-out-ului a încercat să liniștească jocul și să treacă din nou la timonă, iar Ciocan a dat un nou semnal de alarmă (min. 59), șutul său fiind însă parat de Pup. Insistențele roșienilor, purtați și de publicul numeros (aprox. 200 de spectatori) au dat roade în min. 78, când Moce, după mai multe încercări nereușite a izbutit centrarea în 6 m, de unde Darius Pop aflat în repliere nu a mai putut evita un contact nefericit cu balonul, trimițându-l în propria poartă, 3–3.

Golul egalizator a turnat plumb în ghetele tinerilor noștri jucători, totodată dându-le aripi gazdelor, care s-au năpustit spre poarta apărată de Bodea. În min. 83, Șerban Ușvat execută o lovitură liberă de la 18 m, zona centrală, în forță, dar Bodea își răscumpăra gafa de la golul doi, cu o nouă minge parată senzațional de sub bară, care apoi a poposit însă în 2-3 m, unde după o bâlbâială generală, ai noștri au reușit totuși să îndepărteze pericolul. Ultimele minute au fost pe contre, Sergiu Ciocan, Raul Bodea sau Noah Farcaș nu au găsit însă soluțiile ideale pentru băieții noștri, lucru valabil și pentru “gurile de foc” ale roșienilor, Ionuț Moce și Adrian Patrone, final 3–3.

📷Foto: CA Oradea

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy