Cronica. (Re)debut in forta!

Prima etapă din 2022 a adus un joc facil și o victorie concludentă pentru CAO în Liga a III-a.

Sâmbătă, pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, orădenii au făcut instrucție cu sălăjenii de Sportul Șimleu, cărora le-au administrat cinci goluri, dintre care trei în prima repriză.

Pa lângă reușite, elevii antrenorului Florin Fărcaș au mai avut și alte ocazii, ratate însă.

Deschiderea de scor s-a consemnat repede, în minutul 6, atunci când noul atacant al echipei CAO, Sergiu Jurj, a înscris din fața porții după o incursiune pe partea stângă a căpitanului Florin Chitaș, care l-a servit ideal pe vârful formației gazdă, iar acesta a îndeplinit o simplă formalitate.

Acest gol a fost însă anunțat încă din primul minut, când același Sergiu Jurj a trimis în bară.

Deși a controlat jocul și și-a creat și alte bune ocazii, golul doi orădenii l-au reușit pe finalul primei reprize, în minutul 41, când Sergiu Jurj a reușit dubla, după ce a rămas singur la marginea careului și l-a învins pe portarul Paul Cosma.

În pauză s-a intrat însă cu 3-0 pentru CAO, după ce în minutul 45+1, în urma unei lovituri libere executată de Loren Ioviță, Darius Marina a trimis în plasă, după o respingere a portarului.

În repriza a doua, nu a trecut mult timp de la reluare și CAO a înscris și golul cu numărul 4, prin căpitanul Florin Chitaș, cel care a fost găsit de Sergiu Jurj și care a înscris din voleu, cu un șut de la 12 metri.

Pofta bună de joc a elevilor antrenroului Florin Fărcaș a continuat și după golul 4, iar în minutul 79 au mai înscris o dată, de această dată prin celălalt atacant transferat în această iarnă, Mihai Ion.

Intrat pe teren în minutul 65, Mihai Ion a înscris cu un șut de la aproape 40 de metri. Văzându-l ieșit pe portarul Cosma, Ion a trimis bine, deși se afla în lateral stânga, și a stabilit scorul final.

Cu toate că au mai fost și alte ocazii, una aparținând lui Raul Ardelean în minutul 83, până la final nu s-a mai întâmplat nimic, iar CAO s-a impus cu 5-0 și și-a consolidat prima poziție a clasamentului Seriei a 10-a.

Declarație Florin Fărcaș, antrenor principal CAO 1910 Oradea:

„Am debutat cu o victorie în noul an, o victorie meritată. A fost un joc la discreția noastră. Am încercat să fim cât mai concentrați și cât mai responsabili în tot ceea ce facem, pentru că suntem o echipă în formare, o echipă care vrem să creștem de la joc la joc. Obiectivele noastre sunt clare, acelea de a crește și de a dezvolta un joc plăcut și frumos ochiului”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul formației orădene, Florin Fărcaș.

După acest meci, CAO a ajuns la 38 de puncte, rămâne cu două mai mult decât ocupanta locului secund, Minaur Baia Mare, formație pe care o va întâlni însă în cadrul etapei viitoare.

CA Oradea – Șimleu Silvaniei 5–0 (3–0)

Au marcat: Sergiu Jurj (min. 6 și 41), Darius Marina (min. 45+1), Florin Chitaș (min. 52) și Mihai Ion (min. 79)

CAO: Ad. Barabaș (min. 76 R. Bob) – C. Jurj, Cl. Petruș, D. Stan, L. Ioviță – R. Ardelean, Ad. Popa (min. 65 D. Cîrjan) – R. Gunie, D. Marina (min. 60 G. Cherman), Fl. Chitaș (min. 76 M. Kovacs) – Sg. Jurj (min. 65 M. Ion). Antrenor: Florin Farcaș

Sportul Șimleu: P. Cosma – R. Pop, C. Pop, P. Pop (min. 59 Em. Seran), M. Cohan, G. Pop (min. 65 I. Pascu), V. Lujerdean, L. Pop (min. 71 V. Tafa), Ad. Neaga (min. 59 V. Opriș), C. Vaida și G. Mansour. Antrenor: Dacian Nastai

Au arbitrat: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Ionuț Răzvan Soponar și Radu Despa (ambii din Baia Mare)

Articol scris de Florin Mihalca

PRIMARIA ORADEA SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy