Cronica. O noua infrangere la limita

Desfășurat la Stadionul Comunal din Sânmartin, derby-ul județului Bihor la fotbal a fost adjudecat miercuri seara de echipa Lotus Băile Felix, care s-a impus cu 1-0 în fața celor de la CAO 1910 Oradea și au relansat, astfel, lupta pentru locul 2 al clasamentului în play-off-ul Seriei a 10-a a Ligii a III-a.

Unicul gol al întâlnirii l-a reușit Patrick Blăgea, cel care a înscris în minutul 30, cu un șut din afara careului, la colțul lung.

Până la gol, CAO avut prima ocazie a meciului, în minutul 15, când Florin Chitaș, din poziție centrală a trimis cu efect, puțin pe lângă poartă, după care gazdele au replicat cu un șut în bara transversală a lui Cosmin Sîrbu.

Fiind conduși, în repriza secundă, orădenii au fost cei care au avut posesia și au atacat mai mult poarta adversă, doar că nu au reușit să pericliteze poarta lui Eduard Beke, cel care s-a remarcat din nou la lovitura de cap a lui Andrei Gheorghiță. Acesta din urmă a avut posibilitatea egalării, dar, cu capul, din șase metri, nu l-a putut învinge pe portar.

Deși elevii antrenorului Florin Fărcaș au pus presiune pe adversar, pe final, în urma unui contraatac, Lotus putea să-și mărească diferența, dar șutul din poziție bună a aceluiași Patrick Blăgea a trecut peste poartă.

Antrenorul gazdelor Gheorghe Ghiț l-a trimis în teren în ultimele minute și pe experimentatul fundaș central Salif Nogo, întărindu-și defensiva, orădenilor de la CAO fiindu-le tot mai greu să pună în pericol poarta adversă.

S-a terminat 1-0 pentru Lotus, dar orădenii au acuzat din nou maniera de arbitraj, considerând că nu li s-a acordat o lovitură de la 11 metri în prima repriză.

Declarație Florin Fărcaș, antrenorul echipei CAO 1910:

„A fost un derby despre care prea puține sunt de spus, pentru că eu consider că am fi meritat mult mai mult din punct de vedere al jocului, dacă și maniera de arbitraj era așa cum ar trebui să fie într-un derby, eu cred că rezultatul era altfel. Dar, una peste alta, ce putem spune, decât că suntem îngrijorați pentru că am pierdut, dar în aceeași măsură nu putem fi nici supărați, pentru că munca și meritul copiilor trebuie răsplătite și apreciate, față de tot ceea ce au făcut până acum”.

Lotus Băile Felix – CA Oradea 1–0 (1–0)

Au marcat: Patrick Blăgea (min. 30)

Lotus: Beke – Cr. Copil, Pintea, Oros, Arsene – P. Blăgea, M. Popa – V. Costea (min. 81 Sg. Ciocan), C. Sîrbu (min. 87 Nogo), Meșter (min. 59 S. Cucu) – Fl. Pop. Antrenor: Gheorghe Ghiț

CAO: Barabaș – C. Jurj, Cl. Petruș, D. Stan, M. Kovacs – R. Adelean (min. 63 P. Chiș-Toie), Cherman (min. 17 A. Gheorghiță) – Gunie (min. 81 Cârjan), Chitaș (min. 63 Chindlea), Ad. Popa (min. 63 M. Ion) – Sg. Jurj. Antrenor: Florin Farcaș.

Au arbitrat: Andrei Țiții (Șura Mică – Sibiu) – Emeric Tocai și Răzvan Spătar (ambii din Sibiu).

Articol scris de Florin Mihalca

Foto: Bihorul Fotbalistic

PRIMARIA ORADEA SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy