Cronica. Derby pierdut la Baia Mare

Din păcate, derby-ul etapei a doua din play-off-ul Seriei a 10-a a Ligii a III-a a fost afectat de starea terenului de la Baia Mare, care i-a costat pe jucătorii de la CAO, gazdele de la Minuar acomodându-se mai ușor cu suprafața de joc, moale și plină de bălți. Meciul s-a încheiat cu victoria maramureșenilor, cu scorul de 3-1, aceștia desprinzându-se la șase puncte în fruntea clasamentului.

Scorul a fost deschis în minutul 18 de echipa gazdă, care, în urma unui contraatac, a reușit să marcheze prin Sergiu Ciocan, cu un șut de la marginea careului.

Deși s-a construit greu, din cauza suprafeței de joc, CAO a reușit egalarea în minutul 36, când Călin Jurj a centrat perfect dintr-o lovitură de colț, iar fundașul central Daniel Stan s-a înălțat și a înscris cu o lovitură de cap, mingea fiind expediată sub transversală.

În pauză s-a intrat la egalitate, 1-1, însă în partea a doua băimărenii au reușit să mai înscrie de două ori, mai întâi în minutul 61, prin Ciprian Stanciu, care a marcat și el cu o lovitură de cap din interiorul careului, pentru ca scorul final, de 3-1, să fie stabilit de Alin Văsălie în minutul 79, acesta înscriind cu șut din zece metri, dar și după o greșeală în lanț a orădenilor.

CAO rămâne astfel cu 42 de puncte, pe poziția secundă în play-off, la șase puncte în urma celor de la Minaur, dar și cu șapte puncte mai mult decât Someșul Dej, de pe locul 3, echipă care a fost învinsă sâmbătă la Sânmartin de Lotus Băile Felix, cu scorul de 2-1.

Minaur Baia Mare – CA Oradea 3–1 (1–1)

Au marcat: Sergiu Ciocan (min. 18), Ciprian Stanciu (min. 61) și Alin Văsălie (min. 79) / Daniel Stan (min. 36)

Minaur: R. Băilă – D. Simion, G. Oiță, C. Jucan, R. Lazăr, M. Donca, R. Gneba, Sg. Ciocan (min. 84 D. Matei), C. Stanciu (min. 84 R. Rus), V. Chinde, Gh. Gondiu (min. 73 A. Văsălie). Antrenor. Ciprian Danciu

CAO: Ad. Barabaș – C. Jurj, Cl. Petruș, D. Stan, M. Kovacs – R. Ardelean (min. 75 D. Marina), G. Cherman – R. Gunie, M. Ion, Fl. Chitaș (min. 84 Ad. Popa) – Sg. Jurj. Antrenor: Florin Farcaș.

Au arbitrat: Nechita Marius Chioran (Florești – jud. Cluj) – Antal Csaba (Baciu – jud. Cluj), Robert Mereș (Cluj-Napoca).

În următoarea etapă, CAO 1910 Oradea va juca pe teren propriu, sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 17, cu Lotus Băile Felix.

Articol scris de Florin Mihalca

Foto: CS Minaur Baia Mare

PRIMARIA ORADEA SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy