Cronica. CAO se impune in derby

După un joc bun, practicat atât în apărare, cât și în atac, fotbaliștii de la CAO au reușit să obțină sâmbătă o victorie frumoasă în derby-ul județului Bihor, impunându-se cu scorul de 2-0, la Stadionul Comunal din Sânmartin, în fața liderului Seriei a 10-a a Ligii a III-a, Lotus Băile Felix.

Chiar dacă gazdele au avut mai mult inițiativa, elevii antrenorului Florin Fărcaș au avut un joc exact, închizând bine culoarele și replicând foarte periculos pe contraatac.

Jocul a fost tranșat în prima repriză, în decurs de doar două minute. Mai întâi, în minutul 19, după o lovitură de la colț executată perfect de pe partea stângă de Gheorghiță, fundașul Ioviță s-a înălțat și a reluat cu capul în plasa porții celor de la Lotus.

Nu s-a repus bine mingea în joc și în minutul imediat următor, 20, Chitaș a fost angajat tot pe partea stângă, acesta a intrat în careu și l-a învins din lateral pe portarul Beke, urcând scorul la 2-0 pentru CAO.

Chiar dacă jucătorii formației Lotus au ieșit mai mult la atac, apărarea orădeană a funcționat exact, iar portarul Barabaș a avut intervenții exacte la șuturile de la distanță.

Nici în repriza a doua nu s-a mai marcat, deși gazdele au alergat măcar după golul de onoare, dar și orădenii au replicat tăios, irosind câteva bune oportunități.

Pe final, CAO a evoluat în zece oameni, după ce arbitrul Marius Omuț l-a eliminat în minutul 86 pe Nicolae Gunie, pentru cumul de cartonașe galbene.

„A fost o victorie meritată pentru noi, pentru că băieții au muncit, au depus un efort fantastic, pentru care nu pot decât să-i felicit. Am avut o organizare a jocului impecabilă, ceea ce s-a și văzut, Sânmartinul nu a avut ocazii mai deloc, în schimb noi am fost periculoși pe contraatacuri. Sigur că în derby-uri nu e atât de importantă frumusețea jocului, cât de mult e rezultatul, iar noi acum chiar am obținut un rezultat frumos”, a declarat după partidă antrenorul principal al echipei CAO, Florin Fărcaș.

În urma acestui rezultat, CAO încheie turul de campionat pe podium, pe locul al III-lea, cu 17 puncte, la cinci puncte în urma liderului Minaur Baia Mare.

Lotus Băile Felix – CA Oradea 0–2 (02)

Au marcat: Loren Ioviță (min. 18) și Florin Chitaș (min. 20)

Lotus: E. Beke – Fl. Pop, Cr. Oros, T. Paublusztig, M. Arsene – V. Costea, M. Popa, Ad. Popa (min. 67 C. Tutuța), I. Ban – Cl. Codoban (min. 77 Vinicius Leite) și A. Făgărășanu (min. 89 P. Blăgea). Antrenor: Gheorghe Ghiț.

CAO: Barabaș – Cr. Copil, C. Letan, D. Stan, L. Ioviță – G. Cherman (min. 89 D, Cîrjan), R. Ardelean – R. Gunie (min. 86 eliminat), A. Gheorghiță, Fl. Chitaș (min. 76 M. Kovacs) – M. Hosu (90 Al. Lezeu). Antrenor: Florin Farcaș.

Arbitri: Marius Omuț (Satu Mare) – Casian Băla (Arad), Lucian Berariu (Arad)

Prima etapă a returului va avea loc sâmbătă, 30 octombrie, când CAO va juca în deplasare cu CSM Satu Mare.

Articol scris de Florin Mihalca

Foto: Marius Clemeniuc

PRIMARIA ORADEA SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy