Avancronica. Meci cu parfum interbelic

Ziua de vineri programează pentru Club Atletic Oradea a 5-a partidă amicală a perioadei de pregătire. În ciuda faptului că este o dispută cu caracter de antrenament, întâlnirea de la Timișoara pune față în față două dintre cele mai de succes cluburi din vestul țării și două dintre cele mai aprige rivale din perioada interbelică. Ripi și CAO se întâlnesc pentru prima dată după (atenție!) 84 de ani.

Ripensia (Liga 2, locul 13) și CAO (Liga 3, locul 3) s-au întâlnit până acum în istorie de 14 ori, bănățenii impunându-se de 8 ori, iar bihorenii noștri doar de 2, în timp ce alte 4 dispute s-au terminat la egalitate. Ultima întâlnire a avut loc pe 8 august 1937 la Oradea, Ripensia trecând atunci de favoriții noștri cu un neverosimil 50.

Fondată în 1928, Ripensia a dominat fotbalul românesc în anii ’30, când a cucerit 4 titluri de campioană (’33, ’35, ’36 și ’38), respectiv 2 Cupe ale României (’34 și ’36). Refondată în 2012, Ripi a început de la cel mai de jos nivel și a avut un parcurs excelent în ultima decadă, fiind acum un club stabil de Liga a 2-a.

Pe de altă parte, „alb-verzii” au început să existe încă din 1910, fiind un club de prestigiu în perioada interbelică, de multe ori aproape de trofeul suprem intern, însă niciodată cu mâinile pe el. Apogeul fotbalului orădean avea să fie atins însă în anii ’40, atunci când sub denumirea de NAC, respectiv ICO a cucerit 2 titluri naționale, unul în Ungaria (’44) și unul în România (’49). Ulterior, la palmares, avea să se adauge și o Cupă a României (’56), sub numele de Progresul. Reapărut în 2017, clubul nostru a început din Liga a 5-a, ajungând acum în Liga a 3-a și având ca scop construirea unei echipe puternice, pe baze solide și transparente.

CAO și Ripi au jucat ca o singură echipă în cadrul mai multor meciuri amicale internaționale, iar câteva nume de legendă au îmbrăcat atât tricoul roș-galben, cât și cel alb-verde, printre aceștia îi amintim pe: Vasile Chiroiu, Andrei Glanzmann, Nicolae Kovács, Ștefan Kovács sau Nicolae Simatoc.

În amicalele disputate în această iarnă, Ripensia a înregistrat următoarele rezultate: 51 vs. Fortuna Becicherecu Mic, 81 vs. Avântul Periam, 43 vs. Crișul Chișineu Criș, 40 vs. Pandurii Târgu Jiu, 21 vs. Șoimii Lipova, 12 vs. CSM Reșița, 44 vs. Pandurii Târgu Jiu și 42 vs. CS Hunedoara.

În schimb CAO a disputat până acum doar 4 amicale, 31 vs. Foresta Tileagd, 03 vs. Viitorul Pandurii, 41 vs. Luceafărul Oradea și 22 vs. Gloria L.T. Cermei.

💚Forza CAO! Renaștem împreună!❤️

@FOTO CAO 1910

AS GRUP CARGO OFERA TRANSPORT INTERN SI INTERNATIONAL DE MARFURI! PARTENER DE INCREDERE AL CAO!

VOTROM, ZTECH & ABSOLUTE LIVE SUSTIN CAO!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy