Avancronica. Derby bihorean!

Acest final de săptămână programează un duel încins la Oradea, unde, Club Atletic Oradea 1910 o va întâlni pe vechea sa rivală, CSC Sânmartin, duel ce poate fi catalogat drept un veritabil derby bihorean. Băieții noștri revin pe teren propriu după o pauză de o lună, ultimul meci disputat pe Stadionul Iuliu Bodola datând din 26 septembrie.

CAO. PRIMA VICTORIE, O INJECTIE DE MORAL

Weekendul trecut, CAO a oferit prima bucurie din acest sezon suporterilor săi, după victoria obținută cu scorul de 4–2 pe terenul Progresului Șomcuta Mare, o victorie frumoasă, dar în același timp deosebit de muncită. Astfel, moralul băieților noștri este la cote înalte, iar ambiția unui derby local constituie și ea o motivație suplimentară, mai ales că CSC Sânmartin este în acest moment cea mai bine clasată echipă bihoreană. Plecând de la aceste lucruri, ar fi de menționat că ciclul săptămânal de antrenamente a decurs foarte bine, intensitatea fiind una ridicată, iar zâmbetul și-a făcut din nou loc pe fețele jucătorilor noștri.

Șomcuta Mare–CAO 2–4

O victorie, 2 egaluri și 2 înfrângeri este linia de clasament a „atleticilor” de până acum, iar meciul de mâine reprezintă șansa echilibrării statistice, respectiv adăugarea unei noi victorii în contul trupei „de pe Crișul Repede”, trupă care a avut un start de sezon mai ezitant, acuzând și șocul diferenței de nivel. În schimb disputa din Maramureș ne-a arătat faptul că maturitatea și forța de revenire a echipei noastre a crescut mult în aceste săptămâni, iar pronosticul pare unul optimist. Pentru duelul din etapa cu numărul 7, antrenorii Florin Farcaș și Dorin Mihuț nu se pot baza în continuare pe Sergiu Ciocan și Daniel Stan, ambii indisponibili din cauza unor accidentări, în rest tot lotul este valid și pregătit de derby.

Antrenorul principal al echipei noastre, dl. Florin Farcaș, a oferit o declarație pentru caoradea.ro, referitoare la meciul de mâine:

„Ne așteaptă un derby local, între două echipe ce au loturi formate în majoritate din bihoreni, dar din păcate meciul se va disputa fără spectatori. CSC Sânmartin este o echipă experimentată, o echipă omogenă, cu fotbaliști buni și care joacă de câțiva ani împreună. Adversarii noștri vin după un meci și un rezultat bun în Cupa României, dar să nu uităm că și băieții noștri vin după o serie de jocuri bune, astfel că ne dorim să ne menținem forma bună și obținem un nou rezultat favorabil nouă, care să ne dea și mai multă încredere pe mai departe!”

În altă ordine de idei, jucătorii și staff-ul clubului nostru au fost supuși în această săptămână unei noi testări pentru depistarea COVID-19, testele au fost și de această dată negative, fapt care nu poate decât să ne bucure și sperăm ca și pe viitor toți membrii clubului nostru să continue abordarea serioasă de până acum, deoarece după cum știm problemele încep din nou să se acutizeze, atât la nivel național, cât și mondial.

SANMARTIN. MATURITATEA DICTEAZA, REZULTATELE POZITIVE SE SUCCED

De cealaltă parte, trupa de lângă Băile Felix vine după o serie de rezultate foarte bune, fiind neînvinsă din 3 octombrie, când pierduse pe teren propriu, 1–2 cu SCM Zalău. De atunci și până acum, oaspeții de mâine au câștigat două partide (2–1 cu Sportul Șimleu Silvaniei și 1–0 cu CSM Satu Mare), remizând doar la Șomcuta Mare, acolo unde au fost egalați la unu în min. 90+5, la ultima fază a partidei. Deși meciul cu Minaur Baia Mare din etapa precedentă a fost amânat din cauza cazurilor de COVID-19 din trupa maramureșeană, sânmărtinenii au avut un alt meci dificil miercuri, în Cupa României, când au întâlnit formația fanion a Maramureșului în acest sezon, ACSF Comuna Recea.

Satu Mare–Sânmartin 0–1

După cum menționa și antrenorul formației noastre, Florin Farcaș, CSC-ul a făcut un meci foarte bun și a reușit să revină de la 1–3, impunându-se în final cu 4–3 și astfel reușind calificarea în 16-mile competiției, acolo unde vor încerca să treacă de un alt adversar, probabil foarte bine cotat în fotbalul românesc.

Băieții antrenați de Cosmin Bodea și Ciprian Fiter au în economia clasamentului o partidă mai puțin disputată, la fel ca formația noastră favorită, însă se clasează pe locul 4 cu 8 puncte obținute, ai noștri băieți fiind doar pe locul al 9-lea, cu 5 puncte. Pentru cei mai puțini familiarizați cu eșalonul terț, CSC-ul are în componență o serie de jucători cu experiență la nivel superior, Liga 1 sau Liga 2, printre ei îi amintim pe Alexandru Sorian, Saif Nogo, Florin Pop, Ionuț Ban sau Raul Ember, dar și câțiva tineri de perspectivă, precum Ștefan Kovari, Denis Dardai, Darius Sfârlea sau Mircea Pop.

Sânmartin–Recea 4–3

CONCLUZII

Așadar, Club Atletic Oradea 1910 (locul 9, 5 puncte) și CSC Sânmartin (locul 4, 8 puncte) se vor întâlni sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 15:00, pe Stadionul Iuliu Bodola. Partida dintre cele mai bine clasate echipe bihorene se anunță un veritabil derby și prin prisma clasamentului la zi, deoarece o victorie a favoriților noștri ar aduce cele două formații la egalitate de puncte.

Ultimele garnituri folosite de cele două cluburi:

CAO: Verdeș – Mintaș, Letan (C), Panti – Cr. Copil, Ad. Lazăr, R. Ardelean, Ioviță – C-tin. Roșu, M. Hosu, Al. Lezeu; Antr. Florin Farcaș & Dorin Mihuț

Sânmartin: Barabaș – Fl. Pop, D. Lupșe, A. Pintea, M. Arsene – Habakuk, Al. Sorian – Sfârlea, R. Baciu, I. Ban – Sg. Pop; Antr. Cosmin Bodea & Ciprian Fiter

CAO și CSC Sânmartin s-au mai întâlnit de două ori în istorie, mai exact în timpul sezonului 2018–2019 al Ligii a 4-a Bihor, atunci cele două remizând 0–0 pe Stadionul Iuliu Bodola (tot în tur), ca mai apoi sânmărtinenii să se impună cu un neverosimil 4–0 în returul disputat la Sântion.

CAO–Sânmartin 0–0 (2018)

Duelul de la Oradea va fi condus la centru de Andreea Klein (Cluj-Napoca), ajutată la cele două tușe de Petrică Cîmpeanu (Cluj-Napoca) și George Suciu (Câmpia Turzii), în timp ce observatori de joc, respectiv de arbitri vor fi domnii Romeo Malac și Constantin Făniță (ambii din Timișoara).

Program (Etapa 7, sâmbătă, 24 octombrie, ora 15:00)
CA Oradea – CSC Sânmartin
Someșul Dej – Progresul Șomcuta Mare
Luceafărul OradeaCSM Satu Mare
SCM Zalău – Sportul Șimleu Silvaniei
Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița

Pentru a vizualiza CLASAMENTUL LA ZI (CLICK AICI)

💚Forza CAO! Renaștem împreună! 110 ani❤️

@FOTO CAO 1910, gazetanord-vest.ro, bihon.ro

TESAN PREST SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

BEC, LEMS & CHALLENGE ELECTRIC SUSTIN CAO!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy