Liga 4 / Etapa 9
Club Atletic Oradea – Olimpia Salonta 5–1 (3–1)
Blăgea 4′; Hosu 12′; Ciocan 36′; Gânțe 72′, 84′ / Șipoș 39′
🗓️ Data: 19 octombrie 2019
🕚 Ora: 11:00
🏟️ Stadion: Iuliu Bodola (Oradea)
🌤 Vremea: Parțial noros, 19°C
🏟️ Teren: Bun
⚽️ Arbitri: Adrian Pop (Oradea) – Norbert Orbán (Oradea), Dan Bronț (Oradea)
⚽️ Observator: Alexandru Nagy (Oradea)
CAO: 12. Ghețe – 20. Copil, 22. Letan (C), 23. D. Stan (13. Ioviță 64′), 4. Panti – 88. Tenche, 17. Blăgea (21. Gânțe 62′) – 10. Costea, 30. Lezeu (43. Torok 82′), 19. Ciocan (11. Balog 71′) – 7. Hosu
Rezerve neutilizate: 1. Herman – 6. Man, 18. A. Farcaș
Antr. Florin Farcaș & Dorin Mihuț
Olimpia: 1. D. Zaha – 5. E. Bursuc (6. Ș. Győri 86′), 2. Páljános, 4. Perț (C), 3. R. Țârlea – 7. Șipoș, 8. P. Hegedűs, 18. Vitalis (13. Al. Hava 86′), 11. Bobiș (15. J. Varga 74′) – 9. F. Ispas – 10. Cr. Țârlea (19. Al. Sima 80′)
Rezerve neutilizate: 12. Gurguța – 20. Budău, 22. R. Baran
Antr. Gheorghe Silaghi
Odată cu trecerea în a doua parte a turului sezonului 2019–2020, pe Stadionul Iuliu Bodola din Oradea a poposit Olimpia Salonta, ocupanta locului 9 în clasamentul la zi a celui de-al patrulea eșalon. Duel între două vetre ale fotbalului bihorean, respectiv între două cluburi ce se pot lăuda cu cea mai bogată istorie din actuala configurație a eșalonului de elită al județului, meciul se anunța unul de interes, forma bună a Olimpiei din ultimele runde contribuind și ea la așteptările ridicate din jurul acestei partide.
În teren lucrurile au stat însă un pic diferit, lider autoritar, CAO nu și-a pierdut pofta de joc și de gol, consemnându-se o primă ocazie la poarta salontanilor încă din minutul unu, atunci portarul Vlad Ghețe executa sub bară o lovitură liberă de la 22-23 de m, mingea fiind însă boxată în corner de goalkeeper-ul advers, Daniel Zaha. Aveau să treacă doar trei minute până când plasa porții „dinspre linia de tramvai” era scuturată pentru prima dată; corner de pe partea stângă bătut bine de ex-„salontanul” Sergiu Ciocan în zona careului de 6 m advers, de unde, Patrick Blăgea trimitea inspirat mingea cu capul pe spate, aceasta poposind în colțul lung, 1-0.
În min. 12, golgheterul la zi al diviziei, Marius Hosu, realiza o cursă caracteristică în viteză și finaliza cu mult sânge rece la colțul lung, pentru un 2-0 neverosimil, după mai puțin de un sfert de oră de joc. Înțelegându-și limitele, oaspeții au preferat o abordare defensivă în continuare, iar ocaziile nu aveau cum să nu se succeadă la poarta tânărului Zaha. Mai întâi, Hosu l-a întins pe portarul „olimpist” cu o minge șutată din lateral dreapta (min. 26), urmată peste două minute de o reluare de efect a omului responsabil cu „artificiile” tehnice, Alex Lezeu, care a încercat o execuție lobată de la 22-23 m, mingea fiind respinsă de sub transversală, totul pentru ca Ciocan să fie blocat, acum din șase metri de același goalkeeper advers (min. 31), la capătul unei pase perfecte a lui Marius Hosu. Patru minute mai târziu același nr. 19 avea să reia pe colțul scurt, nici de această dată însă nereușind să ridice proporțiile scorului.
Încercările repetate aveau însă să fie răsplătite peste doar un minut, atunci Cristian Copil trecea inteligent de veteranul Răzvan Țârlea, în lateral dreapta, după care reușea o centrare de calitate în 5-6 m, de unde, Sergiu Ciocan punea bine capul, direcționând mingea în vinclul porții oaspeților, 3-0. Pe fondul unei dominări cvasitotale a tricourilor „roș-albastre”, trupa „de sub Turnul Ciunt” a replicat veninos de eficient, o minge trimisă lung din spatele liniilor l-a găsit în lateral dreapta pe șeptarul Călin Șipoș, acesta a profitat de desincronizarea lui Alin Panti, a pătruns în careu și trimis balonul la colțul lung, fără șanse pentru Vlad Ghețe, primul șut pe poartă, primul gol, 3-1.
În mitanul secund, „cravașată” la pauză de experimentatul tehnician Gheorghe Silaghi, Olimpia s-a așezat mult mai bine defensiv, continuând să stea pe două linii și încercând să speculeze prin „gurile de foc” principale: Cristian Țârlea, Călin Șipoș sau Felix Ispas, dar tot „atleticii”, conduși de pe banca tehnică de Florin Farcaș și Dorin Mihuț, s-au dovedit mai periculoși. În min. 48, o nouă cursă a neobositului Copil s-a încheiat cu o centrare calitativă în trei metri adverși, de unde însă Hosu nu l-a putut învinge pe portarul „roș-negrilor”. Așezarea defensivă aglomerată a oaspeților a dus pentru următoarele zeci de minute la o dominare ternă din partea echipei noastre favorite, golul cu numărul patru lăsându-se așteptat. Era min. 72 când, George Tenche (la probabil una din cele mai bune prestații în tricoul formației „de pe Bodola”) înălța o minge în zona de 11 m a careului advers, de unde, juniorul Patrick Gânțe trimitea plasat cu capul în vinclu, 4-1. După alte 12 minute, internaționalul U16 avea să lovească din nou, o minge bâlbâită de defensiva salontană la 8-9 m de propria poartă era reluată din prima în plasa laterală, fără speranțe pentru bravul Zaha, 5-1. Până la final, doar Hosu avea să mai creeze pericol, irosind o nouă ocazie mare și reluând peste poartă de la 15-16 m, la capătul unei curse solitare.
Rezultat final 5-1, a noua victorie pentru CAO, care își continuă nestingherită parcursul ireproșabil, menținând un avans de cinci puncte față de locul secund, Crișul Sântandrei, respectiv opt puncte față de locul trei, Viitorul Borș. În etapa viitoare, cea cu numărul 10, „alb-verzii” se vor deplasa la Săcueni, pentru meciul cu formația locală, CS, meci ce se va disputa sâmbătă, pe Stadionul Orășenesc, cu începere de la ora 11:00.
*La juniori, Club Atletic Oradea – Olimpia Salonta 2–1.
❤️Forza CAO!💚
Rezultatele etapei cu nr. 9
Univ. Oradea – CSO Ștei 1–1
Viitorul Borș – Sânmartin II 3–0
Bihorul Beiuș – CS Săcueni 3–2
Crișul Aleșd – Crișul Sântandrei 0–6
Valea lui Mihai – CS Diosig 6–1
Foresta Tileagd – CS Oșorhei 1–5
CS Mădăras – Unirea Livada 0–3
*Pentru a vedea clasamentele la zi apăsați AICI.
@FOTO CAO 1910
Adauga comentariu