Dacă la începutul acestei luni, Club Atletic Oradea avea bucuria de a anunța faptul că juniorul Patrick Gânțe este invitat să susțină probe de joc la prestigiosul club italian AS Roma, iată că acum, când ne apropiem cu pași repezi de finalul anului calendaristic, apar vești noi, la fel de bune și surprinzătoare. Impresia excelentă lăsată de Patrick în „cetatea eternă”, urmată de evoluțiile consistente avute în meciurile cu Foresta Tileagd (în care a marcat spectaculos dintr-o foarfecă laterală) și Crișul Aleșd (în care a punctat decisiv trimițând cele trei puncte în contul team-ului „alb-verde”), au atras atenția unei alte forțe a Europei, de data aceasta una de proveniență britanică.
Club de fotbal fondat taman pe 3 iunie 1892, Liverpool FC, căci despre el este vorba, are o istorie pe cât de lungă, pe atât de glorioasă, în vitrinele clubului de pe Anfield Road aflându-se nu mai puțin de 6 Ligi ale Campionilor, 3 Cupe UEFA, 4 Super Cupe ale Europei, 18 titluri de campioană internă, 7 cupe ale Angliei, 8 cupe ale Ligii, respectiv 15 Super Cupe ale Angliei. Palmaresul impresionant al „cormoranilor” nu a fost trecut cu vederea nici în rândul suporterilor, aceștia având una dintre cele mai ample baze de fani, cu peste 85 de milioane de simpatizanți pe întreg mapamondul, iar atmosfera creată la meciurile de acasă este una într-adevăr aparte, lăsând de-a lungul timpului cu gura căscată inclusiv persoane care nu au nimic nici în clin nici în mânecă cu activitatea fotbalistică.
Cum precizam și în articolul precedent, Patrick Ioan Gânțe (n. 15 februarie 2004) este un produs 100% al fotbalului orădean, bifând pe rând cluburi precum FC Bihor, CSM Oradea și nu în ultimul rând Club Atletic Oradea, formația noastră fiind cea care i-a dat șansa debutului într-o echipă de seniori la doar 14 ani. Acest debut nu a fost întâmplător, Patrick fiind recomandat de munca sa asiduă (peste 100 de goluri în campionatele de juniori) și certele calități de pivot (1.92 metri la doar 15 ani).
Pașii susținuți făcuți de Patrick în lumea fotbalului au atras și interesul naționalei României, unde are deja bifate 5 prezențe în selecționatele U15 și U16, debutând chiar cu un hattrick împotriva naționalei Republicii Moldova. La echipa de seniori a CAO, Gânțe s-a impus din ce în ce mai mult ca o soluție în anul curent, bifând în această primă parte a sezonului nu mai puțin de 6 goluri în 8 apariții.
Familia Club Atletic Oradea este alături de Patrick, îi urează mult succes și speră ca acesta să lase o impresie la fel de bună și în orașul celor de la „The Beatles”.
❤️Forza CAO!💚
@FOTO CAO 1910 / FRF / talkSPORT.com
Adauga comentariu