După două eșecuri consecutive, fotbaliștii de la CAO 1910 Oradea au obţinut, vineri, o nouă victorie importantă în play-off-ul Ligii a III-a. Elevii antrenorului Florin Fărcaș au evoluat în cadrul etapei a 4-a la Iclod, pe terenul celor de la Someșul Dej, pe care au reușit să-i învingă și de această dată, cum s-a întâmplat și în celelalte trei dueluri de până acum din actualul sezon. Astfel, în Vinerea Mare, orădenii s-au impus cu 1-0 și s-au apropiat la patru puncte de liderul Minaur Baia Mare.
Unicul gol al întâlnirii l-a reușit Răzvan Gunie, în minutul 9, când l-a învins pe portar, cu un șut de la 14 metri. Golul a fost anunţat însă cu două minute mai devreme, când Adrian Popa a trimis din vole de la 8 metri, după o centrare a aceluiași Gunie, de pe partea stângă, dar a scos portarul.
După ce singura ocazie de gol a gazdelor a venit în minutul 40, când Ferhaoui, angajat în careu, a rămas singur cu portarul și a trimis pe lângă, în pauză s-a intrat cu avantajul orădenilor, scor 1-0.
În repriza a doua, CAO a continuat să fie periculoasă, iar în minutul 58 portarul gazdelor, Boison, a scos de la vinclul porţii, un șut bun al lui Mihai Ion. Pe final totuși se putea majora avantajul formaţiei bihorene, după câteva contraatacuri, dar lipsa de luciditate a făcut ca tabela să rămână neschimbată. S-a terminat 0-1 și CAO s-a apropiat la patru puncte de Minuar, iar etapa viitoare poate relansa lupta la șefia clasamentului, întrucât la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” va primi tocmai replica formaţiei băimărene.
Someșul Dej – CA Oradea 0–1 (0–1)
Au marcat: Răzvan Gunie (min. 9)
Someșul: Boison – M. Maxin, E. Negru (min. 46 M. Ionescu), D. Mureșan, Sz. Kovacs, D. Plăian (min. 67 Al. Creciunesc), I. Dobrea (min. 75 St. Visic), S. Ferhaoui, D. Ciurcui, R. Babiciu (min. 75 R. Cristea) și Ad. Rad (min. 40 R. Suciu). Antrenor: Tiberiu Bălan
CAO: R. Bob – C. Jurj, Cl. Petruș, D. Stan, M. Kovacs – G. Cherman, R. Gunie – A. Gheorghiță (min. 84 D. Cîrjan), Ad. Popa (min. 78 R. Ardelean), Fl. Chitaș (min. 90+2 Al. Popa) – M. Ion (min. 90+2 P. Chiș Toie). Antrenor: Florin Farcaș
Au arbitrat: Cristian Codrea (Baia Mare) – Răzvan Soponar (Baia Mare) și Cristian Mureșan (Cavnic – Maramureș)
Articol scris de Florin Mihalca
Foto: CAO / Someșul Dej
PRIMARIA ORADEA SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!
Adauga comentariu