Cronica & Transfer. CAO invinge Crisul, iar un nou jucator debuteaza!

Astăzi, 20 februarie, Club Atletic Oradea s-a deplasat în comuna arădeană Șimand, pentru a disputa partida amicală programată împotriva liderului din Seria a 8-a (Liga 3), Crișul Chișineu-Criș. Partida a fost un veritabil derby fotbalistic al Crișanei, ritmul bun și agresivitatea pozitivă de joc a celor două echipe ducând la un spectacol fotbalistic excelent.

Crișul Chișineu-CrișCA Oradea 0–1 (0–1)
C-tin. Roșu 19′

🗓️ Data: 20 februarie 2021
🕚 Ora: 11:00
🏟️ Stadion: Șoimii (Șimand)
☁️Vremea: Noros, 5°C
🏟️ Teren: Acceptabil (ușor moale)

Crișul: R. Zamfir – Haloș, Sabău, Al. Nistor, G. Siminic – I. Mihuța – I. Ciubotariu, Suslak – Busuioc, Velici, Susan. Au mai intrat: Pășcălău Teședan, Cocriș, Clej, Pătlăgică
Antr. Adrian Abrudean, Remus Lung & Ovidiu Pășcălău

CAO: Verdeș – Cr. Copil (Török 89′), Mintaș, Letan, Ioviță (Panti 75′) – Cherman (A. Popa 88′), R. Ardelean (Blăgea 73′) – C-tin Roșu (D. Costea 85′), Codoban (D. Stan 79′), Al. Lezeu (Urbanowski 75′) – M. Hosu (A. Iacob 89′)

Absenți: L. Popa, Ad. Lazăr, Sg. Ciocan & V. Dobrescu (accidentați)
Antr. Florin Farcaș, Dorin Mihuț & Vlad Ghețe

PRIMA REPRIZA. CRISUL REPEDE A INGHITIT CRISUL ALB

Partida de la Șimand a debutat cu „alb-verzii” deciși să scuture plasa porții arădene, iar în min. 17, la prima faza mai periculoasă, Claudiu Codoban e faultat destul de clar în careu (în opinia noastră), arbitrul de conjunctură al disputei lăsând însă jocul să continue. CAO și-a văzut de fotbal, iar după doar un minut, Constantin Roșu l-a întins pe Rafael Zamfir. Forcing-ul trupei „de pe Crișul Repede” nu a contenit, iar în min. 19, Codoban îl servește excelent pe Roșu, care din marginea lateral-dreaptă a careului mare reia din drop, în colțul lung, fără șanse pentru goalkeeper-ul „alb-albaștrilor”, 0–1.

Până la pauză CAO a dominat cvasi-total ratand ocazii bune prin Alex Lezeu (min. 28 și 36), apoi la o centrare a aceluiași Lezeu din partea stângă, mingea fiind respinsă in-extremis de Sergiu Sabău din fața lui Marius Hosu, poziționat excelent în „gura” porții.

REPRIZA SECUNDA. CRISUL MAI INSISTENTA, CAO A REPLICAT PERICULOS

După pauză, Crișul a arătat o cu totul altă față, avantajată și de terenul tot mai greu, trupa pregătită de Adrian Abrudean l-a testat pentru prima dată serios pe Cosmin Verdeș în min. 60, speculând și un luft al căpitanului Cosmin Letan. Încurajată de această ocazie, trupa „de pe Crișul Alb” a decis că e momentul să forțeze egalarea, iar principalul pericol pentru băieții noștri a fost chiar un bihorean, Florin Teședan autor a două ocazii mari, șut din întoarcere de la 16 m (min. 66) și reluare din careu (min. 72) ambele execuții urmate de două parade superbe din partea lui Verdeș.

Între ocaziile lui Teședan și-au făcut loc și două acțiuni orădene, parcă trase la indigo, centrare Cristian Copil, reluare peste poartă de la 11 m a lui Codoban (min. 68), apoi centrare Hosu și același Codoban a trimis din nou peste, din 7-8 m (min. 69). Pe fondul schimbărilor, după min. 75, „alb-albaștrii” au părut să încerce mai mult, însă nu au mai putut desface defensiva favoriților noștri, care în schimb mai puteau închide meciul de două ori, prin Hosu (min. 82), care a trecut și de portarul veteran Ovidiu Pășcălău, dar a trimis în blocajul unui fundaș arădean, apoi prin Copil (min. 87), care a trimis alături din doar 6 m.

Rezultat final 0–1, la capătul unui test foarte reușit, cu două combatante ce au arătat că știu să joace un fotbal frumos, nu degeaba aflându-se pe poziții fruntașe în Liga a 3-a. De asemenea e de consemnat că a fost și primul meci disputat pe gazon natural al echipei noastre, după trei luni, fapt pozitiv, dar care s-a resimțit în efortul fizic depus.

TRANSFER. ANDREI POPA E BIHOREAN CU ACTE IN REGULA

În altă ordine de idei, Club Atletic Oradea 1910 anunță înregimentarea unui nou jucător, este vorba de Andrei Alexandru Popa (n. 3 septembrie 2004). Andrei evoluează pe postul de fundaș central, având un fizic impresionant pentru vârsta sa (și nu numai) cu o înălțime de 2,02 metri. Acesta vine de la Universitatea Craiova, echipă pentru satelitul căreia a și evoluat în turul campionatului de Liga a 3-a, reușind 2 goluri în cele 4 prezențe bifate. Andrei Popa a fost internațional U15, acum fiind în atenția naționalei U17, iar astăzi a debutat oficial și pentru CAO.

Staff-ul Club Atletic Oradea 1910 îi urează un călduros „Bine ai venit!” și îi dorește să aibă evoluții cât mai consistente în legendarul tricou al CAO, club ce reprezintă Bihorul, Oradea și are în palmares 2 titluri de campioană (unul în Ungaria și unul în România), dar și o Cupă a României.

💚Forza CAO! Renaștem împreună!❤️

@FOTO CAO 1910

BEC VINURI DISPUNE DE UN SORTIMENT VARIAT DE VINURI ITALIENESTI, PERFECTE PENTRU ORICE EVENIMENT!

MOVE ECO, CIORDAS RECICLARE & DUE FRATELLI SUSTIN CAO!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy