Liga 4 / Etapa1️⃣6️⃣
🟣Cociuba Mare – CA Oradea💚 0–2 (0–2)
⚽Sebastian Zádori 41′, 45+2′
🗓️Data: 8 martie 2025
🕑Ora: 14:00
🏟️Stadionul Izvorul (Cociuba Mare)
☀️Vremea: Senin, 18°C
🌱Teren: Bun, denivelat pe alocuri
🙋♂️Arbitri: Marian Pop (Cheresig) – Eusebiu Irina și Florian Toia (ambii din Oradea)
👀Observator AJF: Cornel Pantea (Oradea)
🟣IZV: 12. Fl. Zbârcea – 4. P. Tîmp, 6. Bg. Chiricheu, 16. I. Țirban (2. D. Milian 88′), 15. L. Mîndru – 24. M. Varga, 8. Bg. Moldovan (20. C. Milian 70′) – 5. R. Igna (22. Y. Mașcaș 88′), 10. Al. Laza, 7. I. Moce – 9. S. Groza (11. N. Ursuț 22′)
🔄Rezerve: – 13. I. Irimie, 18. C. Irimie, 19. A. Bulc
🗣️Antrenor: Bogdan Chiricheu; Delegat: Ioan Dehelean
💚CAO: 12. Ct. Har – 89. L. Mănoiu (3. N. Király 70′), 14. Ov. Ienciu, 90. A. Alungi, 25. Seb. Mîndrila – 8. Cr. Jurcuț, 15. R. Ardelean (17. M. Vesa 59′) – 7. An. Șut (95. D. Lăsconi 46′), 44. Seb. Zádori (C), 10. Sg. Ciocan (18. Fl. Vesa 59′) – 9. Á. Waritz (11. M. Joseph 66′)
🔄Rezerve: 27. Kr. Balog – 4. H. Jeong, 13. Vl. Naghi, 20. M. Mendy
🗣️Antrenor: Andrei Haș; Delegat: Ionuț Șereș

Prologul etapei a 16-a din Liga a 4-a Bihor (prima a returului) a avut loc la Cociuba Mare, unde gazdele de la Izvorul (locul 15, 5 puncte), au primit vizita Clubului Atletic din Oradea (locul 2, 38 de puncte). “Alb-verzii” și-au confirmat statutul de favoriți și s-au impus fără mari probleme, bifând încă trei puncte adunate la zestrea lor generoasă, puncte prin care depășesc borna de 40.
PRIMA REPRIZA. DOPPIETTA CAPITANULUI
Prima parte a disputei de la Cociuba Mare nu o fi fost cea mai bună repriză făcută de CAO în acest sezon, dar posesia și ocaziile importante au înclinat balanța statisticii în favoarea orădenilor, chiar dacă golurile s-au lăsat așteptate 40 de minute. Prima ocazie mare am notat-o în min. 20, când după un corner bătut de Sergiu Ciocan, mingea a căzut în 2-3 m, Andrei Alungi a trimis spre poartă, dar exact pe traiectoria portarului Florin Zbârcea. Căpitanul Sebi Zádori a dat două semnale de alarmă amfitrionilor (min. 37 și min. 39), când din postură de unu la unu cu portarul, prima dată a trimis pe lângă bara de la colțul lung, apoi l-a luat la țintă pe veteranul dintre buturile cociubanilor.

În min. 41, tabela avea să iasă și ea din iarnă, fiind dezghețată de același Zádori, care de la 16 m a reluat frumos din drop, la colțul lung, după o combinație reușită în prealabil cu Ákos Waritz, 0–1. Au urmat momente consistente pentru oaspeți, care au mărit ritmul de joc, șarjele lui Ardelean sau incursiunile lui Ciocan fiind însă insuficiente pentru un nou gol. Avea să-l reușească tot căpitanul Zádori, care a executat magistral, pe sub zid, o lovitură liberă de la aprox. 20 de m, fără șanse pentru Zbârcea, 0–2. Golul secund avea să fie însoțit și de fluierul centralului Marian Pop, care a anunțat pauza dintre reprize.
REPRIZA SECUNDA. DOMINARE STERILA
CAO și-a continuat dominarea teritorială și în partea secundă, reușind o posesie de invidiat, în timp ce Izvorul s-a apărat aglomerat, încercând să fie periculos pe contre. Raul Ardelean a căutat insistent golul, iar în min. 56 a lovit bara transversală, dintr-o lovitură liberă obținută tot de el. Apoi, Sergiu Ciocan l-a întins și el bine de tot pe experimentatul Zbârcea, cu o lovitură liberă de la 25 de m (min. 58). Nici căpitanul Zádori nu a reușit să prindă cadrul porții, cu un șut de la distanță (min. 65), în schimb Cociuba Mare nu a fost departe de a puncta, prin nou-venitul Ionuț Moce, fost jucător al formațiilor Viitorul Dobrești sau Vida Pomezeu.

În min. 70, acesta a scăpat singur spre poarta orădeană, după o minge degajată lung din defensivă, dar Cătălin Har a ieșit dintre buturi și a rezolvat situația, în zona de 14-16 m. La poarta opusă, Mario Vesa s-a desprins frumos dintre liniile adverse și a punctat pe lângă Zbârcea, dar golul fostului jucător al gazdelor a fost anulat de semnalizarea promptă a arbitrului asistent. Până la final, nici CAO (deși a căutat golul trei insistent), dar nici Izvorul Cociuba Mare nu au reușit să își mai creeze ocazii importante, astfel că fluierul final a consemnat scorul de 0–2.
CONCLUZII. TREI PUNCTE SCONTATE
Club Atletic Oradea obține așadar cele trei puncte pe care le avea în plan și începe cu dreptul în meciurile oficiale din 2025, chiar dacă încă mai sunt anumite reglaje de pus la punct în jocul “atleticilor”. Vrem să le mulțumim suporterilor care ne-au însoțit la Cociuba Mare, în această zi superbă de 8 martie, și să le transmitem că îi așteptăm cu drag alături de noi și sâmbăta viitoare, la primul meci acasă, împotriva Universității din Oradea, un adversar redutabil.
✍🏻Autor: Ionuț Șereș
📷Foto: CA Oradea
Adauga comentariu