Cronica. CAO–CFR II 1–1

Deși au avut meciul în mână, jucătorii de la CAO au trebuit să se mulțumească în cele din urmă cu un singur punct, sâmbătă, în partida din etapa a II-a a Ligii a 3-a, cu CFR II Cluj.

Cu patru ocazii clare în primele 20 de minute, toate avându-l în prim-plan pe decarul Florin Chitaș, elevii antrenorului Florin Fărcaș au dat semn că sunt la timonă și pot câștiga jocul, desfășurat pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, dar până la pauză nu au reușit să găsească drumul spre gol.

În repriza a doua însă, pe lângă ocazii au apărut și golurile. În minutul 56, Alex Lezeu s-a înălțat și a reluat imperial din șase metri, sub transversală, după o centrare venită de la același Chitaș.

Deși se părea că orădenii au sub control situația din teren, chiar având și alte șarje ofensive periculoase, când spectatorii așteptau fluierul final, în minutul 90, oaspeții au dat lovitura și au înscris pentru 1-1, după ce Darius Stănilă a scăpat la limita ofsaidului, singur cu portarul Barabaș, învingându-l pe aceasta.

Deși e greu de crezut, în prelungiri, clujenii puteau obține toate cele trei puncte puse în joc, dar Barabaș a scos de lângă bară un șut bun al clujenilor. S-a încheiat 1-1, cu regretul că elevii antrenorului Florin Fărcaș au scăpat victoria printre degete.

Astfel, după două etape, CAO are 4 puncte în clasament, cu o victorie și un egal.

CA Oradea – CFR II Cluj 1–1 (0–0)

Au marcat: Alex Lezeu (min. 56) / Darius Stănilă (min. 90)

CAO: Barabaș – Cr. Copil, Letan, D. Stan, Ioviță – R. Ardelean (min. 90 M. Kovacs), Gunie – C. Roșu (min. 81 Cîrjan), A. Lezeu (min. 68 D. Marina), Chitaș (min. 90 A. Popa) – A. Gheorghiță (min. 68 Hosu). Antrenor: Florin Fărcaș

CFR II- Pânzariu – Ad. Ilie, Bălan, Milchiș (min. 80 Fărcășan), Popșa, Sg. Luca, R. Silaghi, T. Lucaci, Fl. Todoran, Gondiu (min. 56 Stănilă) și Sucitu (min. 80 Bucică). Antrenor: Alin Minteuan.

Au arbitrat: Krisztina Szabo (Crișeni – SJ) – Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) și Zsolt Kopriva (Carei)

În etapa a III-a, CAO va juca pe terenul celor de la Someșul Dej, sâmbătă, 11 septembrie, dar până atunci, miercuri, 8 septembrie, de la ora 16:30, va susține meciul din turul 4 al Cupei României, cu Universitatea Cluj. Patrida va avea loc tot la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”.

Articol scris de Florin Mihalca

PRIMARIA ORADEA SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy