Cifrele toamnei in alb si verde

Club Atletic Oradea a pornit la un nou drum în sezonul actual, drum presărat cu multe obstacole, dar care într-un final ne-a dus spre obiectivele trasate, calificări în play-off, atât la seniori (cu un pic de noroc), cât și la tineret.

Cu un lot reconstruit în totalitate, “alb-verzii” au avut un parcurs oscilant în Liga a 4-a, Seria Sud, unde au alternat victorii record cu înfrângeri sau egaluri total neașteptate, în schimb parcursul din campionatul de U19 a fost peste așteptări, băieții punându-le mari probleme campionilor en-titre, Crișul Aleșd, și conducând de altfel din fotoliul de lider aproape tot returul sezonului regulat.

Club Atletic Oradea 2022/23

14 – NUMARUL SUCCESELOR OBTINUTE DE CAO

Cum aminteam și anterior, parcursul “alb-verzilor” din această toamnă a fost unul oscilant, presărat cu victorii surprinzătoare și înfrângeri greu digerabile. Totuși, această echipă asamblată pe repede înainte a dat în general un randament bun, peste așteptări, iar din cele 21 de meciuri oficiale disputate (seniori și tineret), 14 au fost victorii, reprezentând nu mai puțin de 66,67% din totalul meciurilor disputate. În celelalte partide, CAO s-a văzut învinsă de 5 ori, iar de alte două ori a terminat nedecis – 3–3 pe terenul Unirii Roșia (la seniori) și 0–0 în derby-ul cu Crișul Aleșd, la juniori.

Este adevărat că linia de clasament totală este ajustată pozitiv de rezultatele obținute la U19 (10 victorii, 1 egal și 1 înfrângere), comparativ cu doar 4 victorii, 1 egal și tot 4 înfrângeri la seniori. Totuși de la seniori vine cea mai clară victorie, 11–0 pe terenul Izvorului Cociuba Mare, dar și cea mai concludentă înfrângere 0–3 acasă cu Universitatea Oradea, într-un derby al municipiului de pe malurile Crișului Repede, o dovadă clară a oscilațiilor avute, de altfel specifice unei echipe tinere și formată oarecum în pripă. Victorii detașate au mai fost de altfel, la seniori 9–0 cu Viitorul Dobrești, respectiv 8–0 cu Victoria Avram Iancu, în timp ce în campionatul de tineret, Minerul Șuncuiuș, CS Vadu Crișului, CS Oșorhei și Unirea Valea lui Mihai au fost victimele preferate, “atleticii” administrându-le victorii la 7, 8 și chiar 9 goluri diferență.

Bucuria băieților și a galeriei după fiecare victorie

93 – NUMARUL GOLURILOR MARCATE

Spre deosebire de alte sezoane însă, CAO și-a recâștigat apetitul ofensiv sub bagheta staff-ului tehnic format din Ciprian Dianu, Cosmin Letan, Victor Dobrescu și Attila Váradi, reușind nu mai puțin de 93 de goluri (4,43 goluri/meci). Indiferent că vorbim de seniori (locul 6, la general) sau de tineret (locul 2, la general), “alb-verzii” sunt lideri absoluți la capitolul goluri marcate. La seniori, în Seria Sud, Club Atletic Oradea a reușit 36 de goluri (4 goluri/meci), fiind urmată de liderul la general, Bihorul Beiuș cu doar 31 de goluri, în timp ce la juniori, în Seria Nord, tinerii noștri au punctat de nu mai puțin de 57 de ori în doar 12 partide (4,75 goluri/meci), cu 12 reușite mai mult decât liderul Crișul Aleșd.

Raul Bodea, golgheterul toamnei

Câțiva jucători au contribuit decisiv la “terorizarea” defensivelor adverse, este vorba în primul rând despre Sergiu Ciocan, golgheterul regăsit al echipei, cu 11 goluri în doar 8 meciuri (1,38 goluri/meci, toate la seniori), cel mai bun marcator al Seriei Sud din Liga a 4-a și al treilea la general, după Teodor Cheregi (CS Diosig) – 15 goluri și Sebastian Zadori (Viitorul Borș) – 13 goluri. Ar mai fi de menționat că prin golurile reușite în această toamnă, Ciocan a devenit cel mai bun marcator din epoca modernă a Club Atletic Oradea, cu 58 de goluri în toate competițiile. Cea mai importantă “gură de foc” a echipei de U19 a fost în schimb Raul Bodea, care a reușit nu mai puțin de 16 goluri pentru tineret, din totalul de 17 reușite cumulat (seniori și tineret – 1 gol/meci), golgheter și el al seriei, dar la U19 și tot al treilea marcator la general, după Denis Șandro – 23 de goluri și Andrei Cherman – 22 de goluri (ambii de la FC Bihor).

Al doilea marcator de la seniori a fost Noah Farcaș cu 7 goluri, dar care a arătat constanță remarcabilă și la echipa de tineret, unde a mai punctat de alte 4 ori, astfel având 11 goluri cumulat și o medie de 0,65 goluri/meci. În clasamentul golgheterilor el este urmat de Robert Pădurean (0,69 goluri/meci) și Dávid Bóné (0,47 goluri/meci), ambii cu câte 9 reușite (la general), dar deocamdată mai prolifici la tineret, unde Robert este al doilea marcator cu 8 goluri, în timp ce Dávid vine în completarea podiumului, cu 6 reușite.

21 – NUMARUL GOLURILOR INCASATE

Nu degeaba afirma legendarul Sir Alex Ferguson că “Atacul îți căștigă meciuri, iar defensiva trofee”, frază care ar descrie perfect parcursul elevilor lui Ciprian Dianu din această toamnă. Pe cât de prolifică a fost linia ofensivă, pe atât de păcătoasă a fost cea defensivă, zidul “alb-verde” având din loc în loc câteva spărturi, destul de vizibile pentru atacanții adverși. Cu 15 goluri primite la seniori, CAO a fost abia a 5-a defensivă din Seria Sud și doar a 11-a la nivel general (luând în calcul ambele serii). Chiar dacă la tineret lucrurile au stat vizibil mai bine, aici “atleticii” încasând doar 6 goluri (a doua defensivă din serie și la general), ghiciți și dumneavoastră cine s-a apărat o idee mai bine…da, cum bănuiați probabil, Crișul Aleșd, echipa ce ne-a devansat “la mustață”.

Mario Abagiu și Cosmin Letan în defensiva alb-verde

În cele 21 de meciuri disputate (seniori și tineret), CAO a încasat 21 de goluri (1 gol/meci), totuși băieții noștri reușind să închidă culoarele spre propria poartă de 12 ori (4 la seniori și 8 la juniori). Patru echipe au reușit să le marcheze băieților noștri mai mult de 2 goluri, toate în cadrul campionatului de seniori. Crișul Sântandrei (2–4), Bihorul Beiuș (2–3), Universitatea Oradea (0–3) și Unirea Roșia (3–3).

Cele mai multe meciuri jucate în cadrul liniei noastre defensive le-au avut Mario Abagiu și Darius Pop (integraliști la seniori), alături de Cosmin Letan, căpitanul nostru lipsind doar în ultima etapă, din cauza unei accidentări. Poarta a fost ferecată în 5 dispute (4 la seniori și 1 la tineret) de către tânărul nostru goalkeeper, Cătălin Har. În alte 7 partide fără gol primit efortul a fost unul comun, Cătălin Har și Rareș Bochiș împărțindu-și minutele avute între buturile formației orădene.

Darius Pop, integralist la seniori, constant la tineret

22 – NUMARUL PASELOR DECISIVE

În campionatul Ligii a 4-a, jucătorii de la CAO au oferit 22 de pase decisive, ceea ce duce la o medie de ceva mai bine de 2 pase decisive pe etapă și la un procent de 61,11% dintre golurile marcate venite în urma unor acțiuni colective. Deși nu au fost puține momentele de virtuozitate și reușite venite în urma unor acțiuni individuale, tot fazele colective au fost cele care au dus cel mai des la reușitele team-ului “alb-verde”.

Sergiu Ciocan, liderul paselor decisive

Sergiu Ciocan a avut un sezon de toamnă am spune perfect, fiind și liderul servanților cu nu mai puțin de 7 pase decisive, majoritatea venite din cornere și lovituri libere. Doi dintre jucătorii de bază ai liniei mediene, Laurențiu Criste și Noah Farcaș îl urmează cu câte 3 assist-uri, în timp ce Dávid Bóné, Victor Dobrescu și Iannis Pop s-au regăsit de câte 2 ori fiecare în postura servantului ideal.

28 – NUMARUL SANCTIUNILOR PRIMITE

Doar 28 de cartonașe a încasat Club Atletic Oradea de-a lungul celor 21 de etape disputate (seniori și tineret), fiind una dintre cele mai “cuminți” echipe (aprox. 1 cartonaș/meci). Dintre cele 28 de cartonașe 25 au fost galbene, iar 3 roșii. La seniori, “alb-verzii” au încasat doar 13 cartonașe (10 galbene și 3 roșii), fiind cea mai liniștită echipă din Seria Nord și a doua din tot campionatul Ligii a 4-a, după CS Vadu Crișului, care a încasat doar 10 cartonașe, toate galbene. În campionatul de U19, “atleticii” au primit 15 avertismente, fiind din nou una dintre echipele preocupate în special de joc, CS Oșorhei și Viitorul Dobrești se pot considera cele mai fair-play echipe din întreg campionatul de tineret, cu câte 13 galbene încasate.

Raul Bodea, cel mai sancționat “atletic”

Cel mai sancționat jucător a fost Raul Bodea, bătăiosul nostru atacant încasând nu mai puțin de 4 cartonașe (3 galbene și 1 roșu). Două dintre cartonașele galbene au fost la juniori, iar unul în campionatul de seniori, în timp ce roșul primit a venit chiar la debutul în alb și verde, derby-ul de pe Stadionul Iuliu Bodola, cu FC Bihor II.

19 – MEDIA DE VARSTA A ECHIPEI

Nevoită să reînceapă de la zero, Club Atletic Oradea a optat în acest sezon pe un lot de jucători deosebit de tânăr, media de vârstă de abia depășind borna celor 19 ani. Cei mai experimentați jucători din lot au fost Attila Váradi (37 de ani), Cosmin Letan (34 de ani), Victor Dobrescu (33 de ani) și Dumitru Sabău (31 de ani), în timp ce la polul opus s-au aflat Rareș Bochiș, Andor Páll-Zsigmond, Roland Ágoston și Jáfet Gere, care abia ce au împlinit 15 ani și au evoluat deocamdată doar pentru CAO U19 în meciurile oficiale. Cei mai tineri debutanți la prima echipă au fost David Farcaș (cu prezențe constante – 488 de minute) și Szabolcs Kincses, care a debutat în ultimele minute ale ultimei etape, ambii născuți în 2006.

La seniori, Mario Abagiu și Darius Pop au fost integraliști (810 minute, 100% din timp petrecut pe teren), ei au fost urmați de Noah Farcaș (728 de minute, 89,88% din timp petrecut pe teren), respectiv căpitanul Cosmin Letan și portarul Cătălin Har (720 de minute, 88,89% din timp petrecut pe teren).

La tineret, Adrian Mal (980 de minute, 90,74% din timp petrecut pe teren), Iannis Pop (917 minute, 84,91% din timp petrecut pe teren) și Andrei Catana (892 de minute, 82,59% din timp petrecut pe teren) au fost cei mai rutinați jucători, cu toții fiind elemente cheie în parcursul excelent avut de tinerii “alb-verzi”.

Dintre jucătorii care au fost eligibili pentru ambele competiții, Cătălin Har (1,559 de minute, 82,49% din timp petrecut pe teren), Darius Pop (1,379 de minute, 72,96% din timp petrecut pe teren) și Iannis Pop (1,347 de minute, 71,27% din timp petrecut pe teren), au fost cel mai mult timp prezenți în dreptunghiul verde, apărând culorile singurei echipe campioană atât în România, cât și în Ungaria. La acest grup l-am putea adăuga și pe Andrei Catana, care deși are doar 1,197 de minute de joc, acestea au fost distribuite în toate cele 21 de partide (seniori și juniori), fiind integralist la numărul de meciuri în care și-a făcut apariția pentru CAO.

ALE TINERETII VALURI

Cum menționam și anterior, această echipă a Club Atletic Oradea a avut un parcurs oscilant, cu victorii total dezechilibrate și surprize negative când ne așteptam mai puțin. Atacul care a reușit 93 de goluri (36 la seniori și 57 la juniori) l-am putea numi cel puțin “nărăvaș”, cu goluri reușite în mai toate perioadele jocului și distribuite relativ egal (45 până la pauză și 48 după pauză), totuși perioada preferată pentru scutura plasa adversă fiind în prima jumătate de oră a jocurilor, cu 31 de goluri (33,33% din totalul  golurilor reușite).

Victor Dobrescu încercând să impulsioneze atacurile orădene

La nivelul apărării începuturile și finalurile de meci au fost la cea mai joasă intensitate, fie cu momente de vizibilă somnolență (23,81% din goluri primite au fost în prima jumătate de oră), fie cu lipsă de luciditate în momentele de final, când presiunea jocului poate atinge cel mai înalt nivel (52,38% din golurile primite au fost în ultima jumătate de oră).

Iannis Pop și Laurențiu Criste temperând atacurile adversarului

În continuare sunt prezentate statisticile complete ale Club Atletic Oradea în acest sezon. (pentru o vizualizare mai bună de pe mobil, întoarceți telefonul în modul landscape)

✍️Autor: Ionuț Șereș

📸Foto: Teo Biriș (bihon.ro) și Marius Clemeniuc

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy