Cronica. Satu Mare taram interzis…

CSM Satu MareCA Oradea 1–0 (1–0)
G. Cădar 11′

🗓️ Data: 3 aprilie 2021
🕚 Ora: 17:00
🏟️ Stadion: Olimpia-Daniel Prodan (Satu Mare)
⛅ Vremea: Parțial noros, 13°C
🏟️ Teren: Bun (ușor denivelat)
⚽️ Arbitri: Vladimir Nagy (Măhăceni-AB) – Csaba Antal (Cluj-Napoca), Ioan Humiță (Armeniș-CS)
⚽️ Observatori: Emil Kemenes (Baia Mare) & Iulian Székely (Cluj-Napoca)

Satu Mare: 79. Al. Cadar – 17. M. Nyeki, 18. Șimon, 20. Vădan, 24. Flv. Ionescu – 23. Ziman (21. D. Batin 90+2′), 16. Svarczkopf (C) – 29. Bárth, 10. Chitaș, 11. Zsiga – 30. G. Cădar (4. K. Nyeki 90+4′)

Rezerve neutilizate: 1. D. Illyés, 12. Oșan – 7. B. Nylvan, 8. Jakab, 9. R. Nylvan, 14. Băbuț
Antr. Zoltán Ritli & Tiberiu Csik

CAO: 1. Verdeș – 20. Cr. Copil (3. Urbanowski 72′), 93. Mintaș, 23. D. Stan, 13. Ioviță – 8. Cherman (31. D. Marina 79′), 15. R. Ardelean (4. Panti 46′) – 11. C-tin Roșu, 10. Codoban (C) (9. V. Dobrescu 60′), 30. Al. Lezeu (22. Letan 46′) – 7. M. Hosu

Rezerve neutilizate: 91. R. Bob – 6. L. Popa, 16. M. Kovács, 77. T. Cociș
Antr. Florin Farcaș & Dorin Mihuț

ELECTROFOR SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

Ieri, 3 aprilie, la Satu Mare, CSM-ul din localitate a întâlnit formația noastră favorită, Club Atletic Oradea, într-un meci cu implicații atât la vârful clasamentului, cât și în subsolul acestuia. La capătul unui joc destul de subțire făcut de băieții noștri, coroborat cu un nou episod de arbitraj modest, mai ales din partea asistentului unu, Csaba Antal, care a avut grijă să ne scoată peri albi, sătmărenii s-au impus cu 1–0, luând o gură importantă de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării.

PRIMA REPRIZA. PREA TEMATORI IN FATA UNUI ADVERSAR MODEST

„Alb-verzii” au început neașteptat de nesigur disputa de pe malul Someșului, oferindu-le celor câțiva zeci de oameni din tribună un start presărat cu multe greșeli, astfel CSM-ul și-a făcut treaba fără probleme și a speculat cât a putut slăbiciunile noastre. După șuturile cu caracter de avertisment a lui Ervin Zsiga (min. 5), Flaviu Ionescu (min. 7) și Márk Nyeki (min. 10) a căzut și golul veteranului Gabriel Cădar (min. 11), care a pus latul din 4 m, la o centrare foarte bună a lui Florin Chitaș.

CAO și-a revenit în simțiri abia în min. 25, când Marius Hosu a scăpat spre poarta adversă fiind oprit prin fault, Claudiu Codoban nu a cadrat însă din lovitură liberă de la 17-18 m, lateral stânga. Codoban a mai irosit o lovitură liberă de la 18 m (min. 30), apoi Hosu a scăpat din nou spre poarta tânărului Alex Cadar (min. 31) încurcându-se însă în zona careului de 16 m și fiind deposedat. Până la pauză, Gabriel Cădar a lovit transversala de la 40 de m (min. 42), apoi Raul Ziman a trimis cu capul de la 14 m, alături însă. În replică, Codoban a trimis în forță, dintr-o nouă lovitură liberă, de la 17 m (min. 45+2), însă pe centrul porții, iar goalkeeper-ul CSM-ului s-a opus.

REPRIZA SECUNDA. FOTBAL PUTIN, LUPTA SURDA

Partea a doua a debutat furtunos, în min. 47, Cristian Copil a centrat în 6 m, iar nou-intratul Alin Panti a reluat cu piciorul, doar devierea de senzație a lui Alex Cadar salvând gruparea din județul vecin de la golul egalizator. În min. 62, „CSMeii” au replicat din nou, prin același Cădar, care a reluat pe lângă din doar 6 m, fază repetată peste doar șase minute. Au urmat momente întregi de joc fragmentat, sătmărenii încasând nu mai puțin de patru galbene din partea centralului Vladimir Nagy, același central care în prima repriză a ezitat să scoată prea mult cartonașele de la purtător, la faulturi, zicem noi, asemănătoare.

Jocul fragmentat, lipsa noastră de idei în ofensivă și zelosul tușier clujean au dus la un final de meci cu multe momente de nervozitate în fotbalul practicat de ai noștri, iar după un reflex bun a lui Cosmin Verdeș (min. 83) a urmat o ocazie importantă ratată de Victor Dobrescu (min. 86), care de la 14 m a trimis din volé, însă mingea s-a dus destul de lent spre colțul lung, dându-i șansa lui Alex Cadar să respingă.

CONCLUZII. CAO SI COSMARUL SATMAREAN

În concluzie, pierdem un pic din turație în lupta pentru baraj, la capătul unui nou duel de uitat, al doilea consecutiv în fața CSM-ului din Satu Mare, un adversar care atunci când are nevoie de puncte nu ezită să facă tot ce se poate pentru a reuși. Îi felicităm pentru victorie, ne vom analiza greșelile și promitem că la următorul meci direct vom fi pregătiți pentru o replică fotbalistică mult mai solidă.

Rezultate (Etapa 14, sâmbătă, 3 aprilie)
CSM Satu MareCA Oradea 1–0 (1–0)
Minaur Baia Mare – SCM Zalău 2–1 (0–1)
CSC SânmartinProgresul Șomcuta Mare 3–1 (2–0)
Sportul Șimleu SilvanieiSomeșul Dej 3–2 (1–1)
Gloria BistrițaLuceafărul Oradea 2–0 (1–0)

PENTRU CLASAMENTUL LA ZI (CLICK AICI)

Articol scris de Ionuț Șereș

💚Forza CAO! Renaștem împreună!❤️

@FOTO CAO 1910, gazetanord-vest.ro

VEL CARGO ESTE O COMPANIE ORADEANA CE SE OCUPA DE TRANSPORTUL NATIONAL SI INTERNATIONAL DE LICHIDE!

IRNORD, LAVA, VILADINA & MOVE ECO SUSTIN CAO!

2 Comments

  • Mihai P. Posted April 5, 2021 12:39 pm

    Inca nu e pierdut nimic, am scris intr-un comentariu precedent ca lupta o dam cu Zalau, care s-au taiat, si sunt sigur ca vor mai pierde pana la final. Ne mai ramane doar locul 2, insa atentie, vine si Bistrita din urma, daca se iau intalnirile directe nu stam bine.. Acuma in cel mai bun caz sa zicem ca matematic sanse mai sunt la locul 2, adversara din cealalta serie, sunt sigur ca va fi Unirea Dej. Dar lasand aceste calcule si ipoteze la o parte, sa fiu sincer Satu Mare era cam interzis pentru echipele bihorene, mereu pierdeam acolo indiferent de adversar sau echipa din Oradea, imi mai aduc aminte si de o infrangere, tot in judetul respectiv, a lui FC Bihor la Negresti Oas, pe vremuri cand era tot Ritli Zoltan antrenor acolo..

  • Mihai P. Posted April 5, 2021 12:39 pm

    continuare:
    Nimic nu e pierdut, intrebarea este in felul urmator: este cu adevarat pregatita CAO pt o promovare in liga a 2a? Pentru ca lotul desi este bun si de viitor, inca sunt multi tineri, excesiv de multi si nu as vrea ca dupa promovare (sa zicem ca se va intampla) sa se loveasca de hienele din liga a 2a, aia ce mai mimeaza si fotbalul.. Cu tot respectul nu este nici o tragedie daca nu se promoveaza anul asta, desi eu inca mai vad sanse in ciuda putinelor etape ramase. Mult succes!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy