Prima victorie din noul an!

Club Atletic Oradea – Foresta Tileagd 3–1 (0–1)
M. Hosu 55′, Al. Lezeu 58′ (pen.), B. Mintaș 79′ / R. Gado 42′

🗓️ Data: 23 Ianuarie 2021
🕚 Ora: 12:15
🏟️ Stadion: Tineretului (Oradea)
☁️ Vremea: Noros, 12°C
🏟️ Teren: Sintetic

CAO R1: R. Bob – Cr. Copil, L. Popa, D. Stan, Ioviță – Letan (C), T. Tamaș – D. Costea, A. Iacob, Negruțiu – V. Dobrescu

CAO R2: Dr. Pop – Urbanowski, Mintaș, Panti, M. Kovács – Cherman, R. Ardelean – Blăgea, Al. Lezeu, D. Torok – M. Hosu

Au lipsit din diverse motive: Verdeș – Ad. Lazăr, Sg. Ciocan, C-tin Roșu și R. Pașca
Antr. Florin Farcaș, Dorin Mihuț & Vlad Ghețe

Echipa noastră a debutat în noul an calendaristic cu o victorie, victima „alb-verzilor” fiind o formație de Liga a 4-a, Foresta Tileagd. Partida desfășurată pe terenul sintetic de la Stadionul Tineretului s-a încheiat cu scorul de 3–1, după ce la pauză „forestierii” conduceau destul de surprinzător cu 1–0.

PRIMA REPRIZA. MECI DE UZURA

Primul mitan al acestei dispute amicale s-a desfășurat sub semnul echilibrului, fazele cu adevărat notabile fiind destul de puține, în ciuda încercărilor repetate venite din ambele tabere. Trupa din Tileagd a creat pericol pentru prima data prin veteranul Ramses Gado (min. 13), acesta a profitat de o indecizie a lui Daniel Stan, dar și de ieșirea ușor hazardată a tânărului portar Radu Bob, și a trimis o minge lobată de la marginea careului, însă peste transversală.

CAO a ratat intenționat un penalty în min. 15 prin Victor Dobrescu, care a trimis alături în semn de fair-play față de adversarii destul de vizibil deranjați de acordarea loviturii de pedeapsă. După doar două minute Andrei Iacob a expediat un balon în forță, de puțin însă peste poartă, iar în min. 31, Dobrescu a trimis și el din afara careului, însă fostul goalkeeper al CAO, Eduard Ruska a fost la post. Cu puțin timp înainte de pauză, același Gado a speculat o nouă eroare defensivă și de această dată nu l-a mai iertat pe Bob, 0–1.

REPRIZA SECUNDA. TRESARIREA DE ORGOLIU

Cu o nouă garnitură, dar și pe fondul schimbărilor din tabăra Forestei, CAO nu a mai lăsat loc de interpretări în repriza a doua, practicând celebrul său joc combinativ, în anumite momente ajungându-se și la 10 pase consecutive, remarcabil am zice pentru dimensiunile terenului pe care s-a disputat acest duel.

Astfel în min. 55, Bogdan Mintaș inițiază o acțiune de atac, mingea ajunge la Patrick Blăgea, acesta găsește culoarul ideal pentru Marius Hosu, iar șeptarul orădean nu iartă, 1–1. După doar 3 minute, Darius Torok pătrunde excelent în careul advers din partea stângă, fiind faultat fără dubii de data aceasta, golgheterul echipei Alex Lezeu și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă, trimițând elegant și cu mult sânge rece în stânga portarului, 1–2. În min. 67, același Lezeu izbește transversala tilegdanilor, apoi 7 minute mai târziu Torok trimite excelent pe colțul lung, dar același portar al Forestei e la post.

În min. 78, Blăgea execută în forță o lovitură liberă de la marginea careului, dar goalkeeper-ul advers scoate greu în corner. Tot Blăgea execută și cornerul, mingea ajunge la Mintaș, care din 2-3 metri îndeplinește o simplă formalitate, 1–3. Până la final, CAO a dezlănțuit un adevărat iureș ratând ocazii bune prin același foarte prezent Blăgea (min. 86 și 90+1), respectiv Raul Ardelean (min. 90).

💚Forza CAO! Renaștem împreună!❤️

@FOTO bihon.ro

IRNORD SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

LEMS, ENDLES & ERA PARK SUSTIN CAO!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy