Regasirea unei legende a clubului!

În această perioadă, ceva mai relaxată din punct de vedere fotbalistic, colectivul administrativ împreună cu o parte din colaboratorii Club Atletic Oradea, fac eforturi susținute pentru a readuce acasă cât mai multe elemente din istoria clubului „alb-verde”, unele considerate pierdute, altele rătăcite pe te miri unde. În acest sens s-au realizat deja mai multe acțiuni, iar o parte dintre obiectele regăsite, unele de o valoarea inestimabilă (cel puțin din punct de vedere sentimental) vor putea fi admirate și de voi dragi suporteri sau simpli microbiști, pe viitor, probabil și într-un muzeu al Club Atletic Oradea, sperăm noi.

Această campanie de regăsire a trecutului, parte din inițiativa aniversară pe care noi am numit-o „CAO 110 ani” și-a consumat un nou episod săptămâna trecută, când o delegație a CAO 1910, formată din Imre Lukács, Ovidiu Pop și Imre Magyari i-au făcut o vizită unuia dintre puținii supraviețuitori ai formațiilor ce au evoluat în culorile clubului nostru, Gheorghe Barcu.

Ov. Pop, Gh. Barcu și I. Magyari (de la stânga la dreapta)

Gheorghe Barcu, ajuns între timp la venerabila vârstă de 86 de ani, a fost jucătorul Progresului Oradea (cum se numea CAO atunci) timp de 4 ani (1952–1956), perioadă în care a reușit o promovare în Divizia A (1955), atingând și două finale de Cupa României (1955 și 1956). La cea de-a doua tentativă, Barcu a reușit, alături de colegii săi, să pună mâna pe trofeu, de altfel ultimul moment de mare glorie din istoria formației noastre favorite.

Originar din Brașov, Gheorghe Barcu a debutat în fotbalul mare la Progresul Oradea, sub comanda antrenorului Dincă Schileru, echipa fanion a orașului „de pe Crișul Repede” fiind atunci divizionară A. După un liniștitor loc 6 (1952), au urmat două sezoane ceva mai slabe, locul 12 (1953), respectiv locul 14 (1954), această ultimă clasare fiind sinonimă cu retrogradarea în eșalonul secund.

Barcu în echipa Progresului din 1955

În Divizia B, Progresul s-a reinventat sub comanda legendarului Ladislau Zilahi, câștigând fără emoții seria a 2-a, cu 7 puncte avans față de Metalul Câmpia Turzii (viitoarea ISCT) și disputând apoi finala Cupei României din postura de divizionară secundă. În finala disputată pe Stadionul Republicii, Progresul, cu Barcu titular în linia defensivă, s-a văzut învinsă de CCA (actuala Steaua), scor 3–6 după prelungiri, în condițiile în care formația noastră condusese în două rânduri.

Anul următor, sub conducerea antrenorului Camil Scherz și cu Gheorghe Barcu din nou titular, Progresul își aconta cel mai vechi trofeu intern, după un 2–0 în finală, în fața aceleași echipe din Câmpia Turzii, echipă ce ne pusese și cu un an în urmă ceva probleme, dar în Divizia B.

Barcu în echipa Progresului din 1956

Barcu o părăsea pe Progresul Oradea la finalul sezonului, semnând cu Dinamo Obor București (cunoscută mai târziu ca Victoria București), apoi din 1958 a îmbrăcat tricoul alb-violet al Științei Timișoara (viitoarea Politehnica) unde avea să fie coleg printre alții cu Bujor Hălmăgeanu, Cicerone Manolache, Iosif Lereter sau Remus Lazăr. În 1961 fostul fundaș al Club Atletic Oradea opta pentru divizionara secundă Mureșul Târgu Mureș, de unde avea să-și pună ghetele în cui în 1963, la doar 29 de ani, stabilindu-se definitiv în „orașul florilor”.

Gh. Barcu în prezent

Am vrea să menționăm că delegația Club Atletic Oradea 1910 a rămas plăcut impresionată de prezența de spirit, luciditatea și atașamentul pe care dl. Barcu încă îl manifestă pentru Oradea și fotbalul său, după 64 de ani de la părăsirea plaiurilor Crișanei. Evenimentele și întâmplările acelor timpuri au prins din nou viață, povestite fiind de un om care nu doar că a fost prezent, ce a luat parte în mod direct la performanțele din anii ‘50.

Ca o curiozitate, spre finalul perioadei petrecute la Oradea, Gheorghe Barcu a fost coleg de cameră cu marele Gheorghe Váczi, poveștile relatate despre golgheterul ICO și Progresul fiind de-a dreptul savuroase.

Clubul nostru îi urează multă sănătate dlui. Barcu, să se mențină la fel de activ și în formă ca până acum, iar în condițiile în care totul va fi bine, sperăm să avem onoarea ca dumnealui să dea lovitura de start a primului meci pe care CAO îl va disputa pe noul stadion al Oradiei.

CV

Nume: Gheorghe Barcu

Locul și anul nașterii: Brașov, 1934

Poziție: Fundaș

Echipe: Progresul Oradea (1952–1956), Dinamo Obor București (1956–1958), Știința Timișoara (1958–1961), Mureșul Târgu Mureș (1961–1963)

Trofee: Cupa României: 1956 (Progresul), Divizia B: 1955 (Progresul), 1959–1960 (Știința)

A fost antrenat la CAO (Progresul) de: Dincă Schileru, Elemér Kocsis, Iuliu Barátky, Ladislau Zilahi, Camil Scherz

A jucat la CAO (Progresul) alături de: Adalbert Gébner, Iancu Vărzan, Alexandru Coman, Iosif Bartha, Ladislau Krempánszky, Ludovic Tóth, Ladislau Köszegi, Alexandru Florea, Ladislau Vlad, Iuliu Kiss, Gheorghe Krommely, Andrei Țiriac, Ștefan Cuc, Alexandru Karikas, Iosif Mészáros, Gheorghe Váczi sau Carol Pop, printre alții.

💚Forza CAO! Renaștem împreună! 110 ani❤️

@FOTO CAO 1910, arhivele dlui. Imre Magyari, arhivele dlui. Gheorghe Barcu

AS GRUP CARGO SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

DONATIRO, DOCTOR BATTERY & ELECTROFOR SUSTIN CAO!

1 Comment

  • Mihai P. Posted June 19, 2020 12:40 pm

    Felicitari pentru initiativa si pentru regasitrea Dl. Barcu! Doar marile cluburi, nu isi vor uita niciodata legendele!

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy