Comunicat. CAO la baraj!

Deși nu a mai apucat să dispute vreo partidă oficială în 2020, din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus, formația noastră a fost declarată de către AJF Bihor „câștigătoare a Ligii a 4-a”.

În cursul zilei de astăzi, 20 mai 2020, AJF Bihor a anunțat printr-un comunicat oficial, că în urma consultării tuturor cluburilor din Liga 4 și Liga 5, dar și datorită imposibilității respectării măsurilor de siguranță prevăzute în protocolul medical elaborat de Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului și Federația Română de Fotbal:

AJF Bihor

„Solicită avizul FRF pentru a putea lua (prin Comitetul de Urgență, iar mai apoi prin Comitetul Executiv) decizia de înghețare al sezonului 2019–2020. Menționăm faptul că la nivelul Ligii a 4-a situația e clară, echipa aflată pe primul loc, ACS CAO 1910 Oradea, având un avans considerabil (7 puncte și un meci mai puțin disputat) față de ocupanta locului doi, respectiv 14 puncte față de următoarele clasate. În aceste condiții, reprezentanții Ligii a 4-a au transmis în unanimitate ca AJF Bihor să desemneze echipa ACS CAO 1910 Oradea pentru a participa la barajul de promovare în Liga a 3-a.”

Club Atletic Oradea 1910 respectă decizia luată de AJF Bihor, deși a fost încă de la început un susținător al idei de continuare a sezonului curent, în orice variantă propusă sau vehiculată, inițial, cu toate etapele rămase de disputat, apoi în varianta unui turneu de tip play-off.

Clubul nostru ține să menționeze că a fost pregătit în orice clipă pentru reluarea campionatului, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. Dacă bugetul a fost asigurat conform planului inițial, atât prin contribuția inimoșilor și loialilor noștri sponsori, cât și prin consistentul aport al Primăriei Oradea (ceva mai noul nostru partener de nădejde), la nivel sportiv, jucătorii s-au pregătit individual pe întreg parcursul stării de urgență, după un program foarte bine stabilit de staff-ul tehnic.

Din punctul de vedere al Club Atletic Oradea, acest mod de câștigare al campionatului nu știrbește din meritele unui grup de jucători valoroși, ce au muncit zi de zi la antrenamente pentru obiectivele trasate la începutul sezonului, cupa și campionatul județului Bihor. Pregătirea efectuată pe tot parcursul sezonului, dar și în pauza de iarnă, rezultatele obținute sau ambiția observată ne-au dat speranțe la un parcurs și mai bun în retur, respectiv la stabilirea de noi recorduri județene.

CAO la finalul turului (2019–20)

Vă reamintim stimați cititori că, formația noastră a încheiat turul de campionat al sezonului 2019–2020 din Liga 4 cu 15 victorii din 15 posibile, 69 de goluri marcate (cel mai bun atac) și doar 6 goluri primite (cea mai bună defensivă). Astfel, acest mod artificial de încheiere a campionatului nu ne face neapărat mândri sau exuberanți, clubul nostru dorind mereu să se impună doar în dreptunghiul verde.

Ținând cont însă de situația dată și de decizia luată, salutăm declararea Club Atletic Oradea 1910 drept câștigătoare a Ligii a 4-a Bihor, această poziție fiind acontată până la urmă pe baza muncii și rezultatelor din tur. Chiar dacă într-un fel incompletă, munca băieților noștri nu poate fi pusă vreodată la îndoială, din moment ce în toamnă, pradă jocului practicat de „atletici” au căzut rând pe rând toate celelalte componente ale Ligii a 4-a Bihor. Am îndrăzni să spunem că din perspectiva noastră, familia CAO (fotbaliști, staff tehnic, staff administrativ, suporteri) nu este doar o câștigătoare morală, ce o campioană dreaptă și merituoasă.

CAO campioană Liga 5 (2018)

În ceea ce privește barajul de promovare în Liga 3, conform ultimelor vești venite dinspre FRF și AJF, acesta se va desfășura în trei echipe (în loc de dublă manșă), pe teren neutru, undeva la finalul lunii iulie, începutul lunii august. Tragerea la sorți din februarie va fi anulată și refăcută pentru noul sistem, iar la finalul barajului doar câștigătoarele grupelor vor promova (14 echipe, în loc de 21).

💚Forza CAO!❤️

@FOTO CAO 1910, frf-ajf.ro

IRNORD SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!

BEC & TOTEM SUSTIN CLUB ATLETIC ORADEA!

1 Comment

  • Mihai P. Posted May 21, 2020 5:52 am

    Felicitari! Speram sa nu fie greu din cauza lipsei de meciuri, daca se vor putea juca macar cateva amicale, caci nu e usor barajul in 3.. Un alt merit al conducerii este ca nu s-a incercat arderea etapelor. Insa odata cu progresul tot mai sus, cand se va reveni in Liga a 2a, vor incepe manevrele, intre echipele neo – marxiste.. Sper sa fiti puternici, caci drumul va fi greu si piedicile multe. Puteti fi siguri ca fata de Timisoara, Oradea sta mai bine, desi bate la portile ligii a 3a. In Oradea nu s-au distrus stadioanele si nici nu sunt lupte interne intre echipe locale, desi rivalitatea sportiva este sanatoata, dar in anumite conditii si limita sportivitatii.

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy