În 2016 a fost un moment important pentru renașterea fotbalului bihorean și orădean, a fost momentul în care o mână de oameni au decis să pună pe picioare un proiect nou, un proiect menit să readucă la viață fotbalul local. În acest fel s-a născut Club Atletic Oradea 1910, clubul pe a cărui fundație s-a construit ulterior istoria sportului cu balonul rotund de pe malul Crișului Repede. De la început acesta a beneficiat de susținerea Primăriei Oradea, bazele sportive și inclusiv echipele de copii fiind angrenate în acest nou proiect fotbalistic.
Primul pas în dezvoltarea clubului a fost gândirea unei structuri prin care să se poată demara acest proiect, astfel la debut, CAO 1910 Oradea a fost o asociație a unor oameni pasionați care au crezut în acest proiect. Al doilea pas a fost prezentarea noului proiect Primăriei Municipiului Oradea pentru a fi făcut cunoscut administrației locale și pentru a colabora cu aceasta în vederea dezvoltării primilor pași. Încă de la prima discuție Primăria a fost alături acestui proiect oferind suportul logistic și implicând grupele de copii ale Clubului Sportiv Municipal.
În anul 2017 echipa a fost înscrisă la nivelul Ligii a 5-a, la finalul campionatului fiind declarată campioană și promovând în Liga a 4-a cu o linie de clasament excelentă, 24 de victorii, 1 egal, 1 înfrângere, 146 de goluri marcate și doar 21 primite. O echipă foarte tânără, formată într-o majoritate covârșitoare din jucători orădeni, jucători tineri, proveniți în principal din cadrul centrului de copii și juniori al CSM Oradea. Finanțarea clubului a fost exclusiv din resursele proprii pe care inițiatorii proiectului le-au putut aduce, iar baza de pregătire și de joc a fost asigurată de Municipiul Oradea prin intermediul CSM Oradea.
În primul sezon de Liga 4-a echipa s-a clasat pe locul 2, un loc meritoriu ținând cont de lotul de jucători avut la dispoziție, în continuare unul foarte tânăr. În al doilea sezon de Liga a 4-a, datorită resurselor financiare limitate pe care inițiatorii proiectului le-au putut aduce, a fost solicitat sprijinul Primăriei Oradea care a decis să se implice direct în acest proiect prin intrarea în Asociația Club Sportiv CAO 1910 Oradea și să finanțeze activitatea echipei alături, desigur, de cei care au susținut-o și până atunci. Obiectivul principal asumat de noua conducere, date fiind resursele financiare puse la dispoziție de Primăria Oradea a fost promovarea într-o ligă superioară, în Liga a 3-a. Intrarea efectivă a municipalității orădene s-a realizat la începutul anului 2020.
În același an pandemic 2020, echipa promovează în Liga 3-a, după un baraj de promovare deosebit de dificil, reușind la finalul campionatului 2020–2021 o clasare pe locul 4 (din 10) în condițiile în care echipa s-a clasat pe podium timp 10 etape consecutive. A fost o clasare onorabilă, luând în considerare condițiile mai puțin normale ale vieții de zi cu zi, tinerețea lotului și bugetul suficient, dar semnificativ inferior avut la dispoziție, comparativ cu principalele contracandidate la promovare.
În acești ani, Club Atletic Oradea 1910 a reușit să promoveze cu succes la nivel de seniori mai mulți tineri din cadrul centrului de copii și juniori ai CSM Oradea, doi dintre aceștia fiind transferați de CSM la cluburi puternice din vestul Europei, este vorba despre Patrick Gânțe (AS Roma) și Luca Popa (Venezia FC), jucători remarcați prin prisma evoluțiilor avute în tricoul „alb-verde”.
După 5 ani în care cu eforturi personale, sprijin privat și cu sprijinul Primăriei am reușit să aducem fotbalul în prioritatea de dezvoltare a autorităților locale, deoarece continuarea proiectului presupune un efort financiar susținut și pentru că dorim ca proiectul fotbalistic al orașului și județului să avanseze spre Liga a 2-a și Liga 1, este necesară implicarea susținută a Municipiului Oradea. Această implicare presupune un rol activ al Municipiului, astfel poziția de președinte a fost preluată de un reprezentant al Municipiului Oradea. Reprezentantul desemnat și votat de Adunarea generală este domnul Laurențiu Danșa. Menționăm faptul că domnul Florin Mal și-a exprimat dorința de a se retrage din această funcție din motive personale. Asociația Oradea Renaștem Împreună – reprezentată de inițiatorii acestui proiect va rămâne alături de Primărie, membru în ACS CAO 1910 Oradea.
„Vă mulțumesc tuturor celor implicați, de la suporteri, la finanțatori, sponsori, jucători, antrenori și voluntari pentru susținerea arătată proiectului de renaștere a fotbalului bihorean. Vă mulțumim pentru sentimentele și momentele frumoase trăite împreuna.” – Florin Mal – fost Președinte și inițiator al proiectului ACS CAO 1910 Oradea.
„Este o onorare pentru mine să duc mai departe acest ambițios proiect. Le mulțumesc și-i felicit pe toți cei care au muncit și au depus eforturi pentru a aduce fotbalul orădean unde este azi. Obiectivul nostru este acela de a ne clasa în primele 4 echipe din Liga a 3-a, la finalul acestui sezon competițional și de a consolida echipa, astfel încât în sezoanele următoare să facem pasul spre ligile superioare. De asemenea, un rol important va fi acela de a promova tinerii de la grupele de copii și juniori, precum și alți jucători talentați de la echipele din județ, astfel construind la baza viitorului fotbalului bihorean”. Laurențiu Danșa – Președinte ACS CAO 1910 Oradea.
„Suntem mândri de istoria fotbalistică din Oradea și Bihor și credem că merită pusă în valoare și în anii care urmează, de aceea ne bucurăm să anunțăm că am început demersurile ca din anul competițional 2022–2023 echipa din Liga a 3-a să continue activitatea sub denumirea de FC Bihor, urmând să fie susținută de Municipiul Oradea, iar echipa de Liga a 4-a va rămâne sub denumirea de ACS CAO 1910, urmând a fi susținută financiar de către Asociația Oradea Renaștem-Împreună” – Florin Birta – Primarul Municipiului Oradea.
Început în 2016 ca un proiect care să readucă fotbalul pe linia de plutire, prin munca unei echipe de oameni pasionați, sprijinul sponsorilor și al suporterilor, colaborarea și deschiderea Municipiului Oradea, iată, se transformă într-un proiect care va da Bihorului două echipe de fotbal care promovează și duc mai departe cele mai frumoase amintiri ale acestui sport în Oradea, FC Bihor și Club Atletic Oradea.
6 Comments
Galeria se retrage din peluză până la remediera situației!
Deci ați luat munca la niște oameni care au dus un club de tradiție și care are un palmares mult superior clubului FC Bihor, ca să creați o clonă FC Bihor aterizata direct în liga a treia. Oare suporterii FC Bihor care mai au puțină demnitate nu au nimic de spus despre această mârșăvie?
Lăsați CAO așa. Oamenii au mers la sponsori și le-au prezentat un proiect serios care cu acest comunicat riscă să cadă în derizoriu, apărând ca un club care va deveni jucăria primăriei la fel cum este Brașov Steagul Renaște(echipa primăriei) care ieri a fost eliminat de Steagul Roșu Brașov (echipa suporterilor).
Cam rusinos, se pare ca PNL nu au invatat nimic din lectia dl. Robu de la Timisoara- coleg de partid, si mai nou nici din lectia celor de la Brasov.. Daca vreti FC Bihor porniti atunci din Liga a 5a, sau e mai usor sa ardeti etapele?
Cat despre CAO, ar fi o rusine, dupa ce s-a pornit la drum cu acest nume de legenda sa il terfeliti de asa natura, macar sa inapoiati inapoi cupe, medalii si plachete la cei pe care i-ati dus de nas.
Cupele si plachetele sunt la partea privata.
Si referitor la lectia pe care orasul Oradea are ocazia sa nu o repete precum la Timisoara sau Brasov, nici un replay?
Astept un viitor program de meci in care noua inventie a PMO – “FC Bihor 1902” – are inglobat si palmaresul CAO, precum in programele de meci din anii 2000, cand se serba centenarul FC Bihor.. Dar sa fiti linistiti, cei care cunoasc cat de cat ISTORIA FOTBALULUI BIHOREAN, vom cunoaste adevarul 😉
In concluzie va felicitam pentru reusita! Nu e un pic cam ilogic? Daca Primaria vrea FC Bihor, de ce nu l-a salvat in 2016?
Dacă primăria iubea atât de mult FC Bihor, să o fi salvat atunci. Nu sunt de acord că banii publici să finanțeze fotbalul profesionist. Nu voi ține cu această echipă, nu mă reprezintă. La fel cum Timișoara e reprezentată de Ripensia și ASU Politehnica nu clona pe scurtătură a lui Robu (ambele ultime personaje dispărând).
Tot înainte CAO!
Adauga comentariu