Club Atletic Oradea – SCM Zalău 1–1 (0–1)
M. Hosu 54′ / R. Stanciu 37′ (pen.)
🗓️ Data: 12 septembrie 2020
🕚 Ora: 17:00
🏟️ Stadion: Iuliu Bodola (Oradea)
☀️️Vremea: Senin, 30°C
🏟️ Teren: Foarte bun
⚽️ Arbitri: Dragoș Lunca (Cluj-Napoca) – Alexandru Gherman, Patrik Sandu (ambii din Timișoara)
⚽️ Observatori: Ioan Papp (Carei) și Mihai Jivan (Arad)
CAO: 1. Verdeș – 20. Cr. Copil (88. Urbanowski 90), 27. Mintaș, 23. D. Stan, 13. Ioviță – 15. R. Ardelean, 22. Letan (C) – 11. C-tin. Roșu, 17. Blăgea (18. A. Iacob 85′), 30. Al. Lezeu (10. D. Costea 70′) – 7. Hosu
Rezerve neutilizate: 6. Debre, 12. Ghețe – 4. Panti, 5. Cherman
Antr. Florin Farcaș & Dorin Mihuț
Zalău: 12. A. Pop – 13. Fl. Pop (11. Duma 83′), 96. A. Mutu, 30. L. Kis, 15. Jalbă (29. I. Ardelean 77′) – 10. Fl. Istrate, 5. Onicaș, 7. R. Stanciu (C), 77. Forna – 8. Logon (24. Culda 65′), 9. Petra
Rezerve neutilizate: 1. Miron – 18. Al. Jula, 19. Cohan, 27. Cozma
Antr. Marius Pașca & Alexandru Pop
Ieri, 12 septembrie 2020, Club Atletic Oradea 1910 a revenit în diviziile naționale după 57 de ani de absență, totodată marcându-și debutul la nivelul Ligii a 3-a, unde nici istorica CAO nu apucase să evolueze vreun sezon.
Pe o căldură aproape sufocantă, clubul „alb-verde” a primit vizita SCM-ului din Zalău, o echipă considerată înaintea startului de sezon printre favoritele la promovare din Seria a 10-a, a Ligii a 3-a, luând în considerare atât lotul valoros, cât și condițiile financiare și sportive excelente avute.
Debutul partidei de pe emblematicul stadion ce poartă numele legendei CAO/ NAC, Iuliu Bodola, a aparținut grupării de sub Meseș, echipată în alb și negru, formația antrenată de Marius Pașca și Alexandru Pop a dat emoții micuței asistențe prezente la meci (formată din staff-uri și jucători), pentru prima dată în min. 5, când șutul experimentatului Florin Istrate a trecut de puțin peste poarta lui Cosmin Verdeș. Timp de câteva minute zălăuanii au rămas în avanposturi având o serie aproape interminabilă de cornere, cel mai periculos consemnat în min. 6, l-a avut la reluare pe Mihai Petra, jucătorul venit în această vară în jud. Sălaj, trimițând de puțin alături.
După 4 minute, CAO a început să prindă curaj, iar la o centrare ideală de pe dreapta, Daniel Stan, urcat în atac, a reluat defectuos cu capul, din poziție ideală, 6 metri adverși. După alte 3 minute, băieții noștri, la acest meci echipați în roș-albastru, au dat emoții prin nou venitul Constantin Roșu, la capătul unei pase bune a lui Alex Lezeu. Ofensiva orădeană nu a contenit timp de 19 minute, pe rând Patrick Blăgea (min. 16 și 29), Cosmin Letan (min. 28), respectiv Marius Hosu (min. 32) încercând să nimerească cadrul porții, cei mai periculoși fiind Hosu și noul căpitan, Letan, primul reușind să-l pună la încercare pe Andrei Pop, iar al doilea reluând senzațional din volé, de puțin peste.
Contrar cursului jocului, în min. 36 la un marcaj ceva mai larg în banda stângă din partea lui Loren Ioviță și Alex Lezeu, zălăuanii au strecurat mingea în 6 m spre puternicul Romaric Logon, surprins de prezența vârfului englez, Bogdan Mintaș a reacționat rapid, însă nu și prudent, agățându-l de tricou pe fotbalistul SCM-ului, centralul Dragoș Lunca a indicat fără ezitare punctul cu var, iar un minut mai târziu căpitanul sălăjenilor, Raul Stanciu, transforma impecabil în dreapta lui Verdeș, 0–1. Până la pauză s-a mai consemnat o ocazie importantă de ambele părți, Blăgea reluând de la distanță pe lângă poarta lui Pop (min. 38), ca după doar un minut, Mihai Forna să fie blocat excelent de Verdeș.
Partea a doua a început tot cu Zalăul la timonă, același Forna (min. 47), iar mai apoi Petra (min. 50) au fost blocați in extremis de Verdeș. În min. 54, ocaziile aveau să se răzbune acum în sens invers, Roșu dezvoltând excelent o acțiune în viteză, pe partea dreaptă, apoi centrând în forță în 4 m adverși, de unde, Marius Hosu, plasat excelent, avea să înțepe balonul sub transversala nefericitului Pop, 1–1.
Replica grupării de sub Meseș a fost una tăioasă, iar după nici 5 minute, insistentul Forna l-a mai testat încă o dată pe Verdeș, portarul nostru a respins greu în 10-11 m, până la Istrate, mijlocașul dreapta reluând decis spre poarta orădeană, însă aproape de nicăieri a apărut salvator Daniel Stan, fundașul nostru central rezolvând situația. A urmat un joc pe contre, ambițiile existente la mijloc în Derby-ul Crișanei fiind destul de mari, astfel, Roșu l-a întrebuințat serios pe Andrei Pop în min. 72, iar după alte 3 minute, Hosu a fost ajuns din urmă și deposedat de Lóránt Kis, fază suspectă de penalty.
Penalty-ul a venit 10 minute mai târziu, atunci o fază dezvoltată frumos, cu mingea trecând pe la Roșu, Ardelean și Letan, s-a încheiat cu cel din urmă secerat în careu de către fostul „stelist” Mihai Onicaș. Cel care și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă a fost Darius Costea, unul dintre cei mai vechi jucători ai CAO, însă reluarea acestuia avea să fie „ghicită” de Andrei Pop. În min. 90+4 Zalăul era să dea lovitura, însă Mihai Petra a reluat în portarul Cosmin Verdeș, din poziție excelentă, spre exasperarea băncii tehnice oaspete.
Scor final 1–1, un rezultat echitabil după aspectul jocului, unul aprig, însă curat, cu două echipe dispuse la efort și care au arătat un fotbal frumos, o bună propagandă făcută sportului rege. Etapa viitoare formația noastră favorită se va deplasa la Baia Mare, pentru jocul cu Minaur, o altă „nucă tare” a seriei a 10-a.
PS. Ne cerem încă o dată scuze pentru probleme tehnice legate de transmisia video a jocului, din acest punct de vedere, primul joc a fost un test și pentru Club Atletic Oradea 1910 și colaboratorii săi, vă promitem că pe viitor lucrurile se vor prezenta din ce în ce mai bine. Vă mulțumim pentru răbdarea și încrederea acordată!
Rezultate (Liga a 3-a, Seria 10, Etapa 1)
CA Oradea – SCM Zalău 1–1
Sportul Șimleu Silvaniei – CSC Sânmartin 2–2
CSM Satu Mare – Gloria Bistrița 4–2
Progresul Șomcuta Mare – Minaur Baia Mare 1–3
Someșul Dej – Luceafărul Oradea 2–0
Pentru a vizualiza CLASAMENTUL COMPLET (CLICK AICI)
💚Forza CAO! Renaștem împreună! 110 ani❤️
@FOTO CAO 1910
VITAVERT SUSTINE CLUB ATLETIC ORADEA!
FAVORIT, FRESCOVERDE & FRESHBIT SUSTIN CAO!
Adauga comentariu